​REPORTER DE IAȘI Liderul PNL Botoșani, Valeriu Iftime, beneficiar a 80 milioane de lei din PNRR prin schema bateriilor de 1.000 de euro vândute cu 5.000 de euro. Și-a pus fratele de 70 de ani în firmă, cu o lună înainte de afacere

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, i-a vândut fratelui său, pe 200 de lei, partea de 40% din Elsaco Solutions, cu o lună înainte de închiderea înscrierilor în RePowerEU, programul din PNRR care a plătit panouri și baterii pentru casele „persoanelor vulnerabile”. Din acest program, Elsaco Solutions a încasat 80 de milioane de lei cu TVA, arată o investigație Reporter de Iași.

Fratele, Dumitru Iftime, are 70 de ani și locuiește de peste 30 de ani în Constanța, iar firma în care a intrat cu 200 de lei are afaceri de peste 100 de milioane de lei pe an.

Pentru o casă cu panouri și baterie, statul a decontat direct în conturile Elsaco peste 60.000 de lei. Prin programul Casa Verde, Elsaco cere pentru un sistem asemănător, cu echipamente Huawei, cel mult 33.000 de lei. La Călărași, comună în Botoșani, Reporter de Iași a găsit montate de Elsaco echipamente Livoltek, baterie care costă la raft în jur de 1.000 de euro.

Elsaco a încasat 80 de milioane de lei pentru 1.819 case, pe sisteme pe care le vinde singură mult mai ieftin

Elsaco Solutions a încasat din RePowerEU 80,4 milioane de lei, cu TVA, bani plătiți de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) între februarie și iulie 2026. Din această sumă, 51,3 milioane de lei au fost pentru 852 de case ale unor oameni vulnerabili, care au primit panouri și baterie. Alte 29,1 milioane de lei au fost pentru 967 de case care aveau deja panouri și au primit doar o baterie.

Programul a funcționat cu vouchere, adică sume fixe plătite de stat pentru fiecare casă. Pentru o gospodărie vulnerabilă, voucherul a fost de 10.000 de euro plus TVA, adică 60.217 lei, pentru panouri și baterie. Pentru o casă care avea deja panouri, voucherul a fost de 5.000 de euro plus TVA, adică 30.108 lei, pentru baterie.

Banii n-au ajuns la oameni, ci la firme. Firmele s-au înscris în program în toamna lui 2024, fiecare cu o listă de până la 1.000 de case, iar beneficiarii spun că după aceea nu mai puteau schimba firma.

Citește investigația integrală în Reporteris.ro

Citește și: Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj. Procurorii o acuză că a amenințat doi polițiști: „Îi zbor creierii”

(Sursa foto: Consiliul Județean Botoșani / Facebook)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related