Riscul unui nou război. Avertismentul președintelui Azerbaidjanului| Aktual24

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Riscul unui nou război. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev a lansat un nou avertisment războinic în conflictul pe care țara sa îl are cu Armenia.

„Nu putem sta și aștepta văzând cum Franța, India și Grecia înarmează Armenia împotriva noastră”, a declarat președintele Ilham Aliyev în cadrul forumului internațional cu tema „COP29 și viziunea verde pentru Azerbaidjan”, organizat de Universitatea ADA, relatează News.Az.

„Va trebui să luăm măsuri serioase dacă vom vedea o amenințare serioasă la adresa noastră”, a menționat șeful statului.

Azerbaidjan este puternic susținut militar de Turcia.

Citește și: Centrala nucleară de la Cernobîl: 38 de ani de la accident și 2 ani de la ocupare

Riscul unui nou război

Recent, Armenia a acceptat să restituie Azerbaidjanului patru sate situate la frontiera lor comună, a anunțat vineri pe platforma X purtătorul de cuvânt al MAE azer, potrivit Reuters.

Conform oficialului azer, acele patru sate se aflau sub controlul Armeniei de la începutul anilor ’90 și revenirea lor sub autoritatea Azerbaidjanului este un „eveniment istoric îndelung așteptat”.

În acest timp, MAE armean a menționat într-o declarație că Armenia și Azerbaidjanul au ajuns la un acord preliminar asupra a patru secțiuni ale frontierei lor disputate.

Azerbaidjanul a afirmat că returnarea celor patru sate este o precondiție necesară pentru un acord de pace care să încheie mai mult de trei decenii de conflict între cele două țări foste republice sovietice.

Acordul de vineri, încheiat la o reuniune condusă de vicepremierii celor două țări, este cel mai clar semn de progres în soluționarea disputelor dintre Armenia și Azerbaidjan, notează Reuters.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: O judecătoare a amânat 44 de procese într-o zi pe „marja de apreciere recunoscută statelor”. Anchetată de Inspecția Judiciară

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related