România a câștigat procesul Roșia Montană. Dar a pierdut procesul cu viitorul

Data:

spot_img

România a câștigat procesul Roșia Montană, o victorie extraordinară, de care numeroși români implicați în blocarea acestui proiect toxic, care a mirosit a corupție încă de la început, pot fi mândri.

2013 va rămâne un an de cotitură în istoria României, pentru că atunci, după 23 de ani de absență, cetățenii au ieșit din nou în stradă pentru principii și pentru că voiau respectarea regulilor.

Timp de două decenii, cetățenii s-au adunat în fața Palatului Victoria sau, în țară, la prefecturi aproape exclusiv în mitinguri-cerșetorie. „Dați-ne un leu în plus la salariu”, „Măriți-ne veniturile cu doi lei, dacă aveți posibilitatea, dacă puteți”, „Fie-vă milă de un pensionar sărac”.

Majoritatea cetățenilor s-au comportat ca niște supuși care așteaptă să le arunce boierii o bucată de os cu ceva rămășițe de carne de la masa lor. Să roadă și să fie mulțumiți că sunt un pic mai puțin flămânzi.

În 2013, oamenii nu au mai vrut să li se dea nimic, nu au cerșit milă, nu au mai vrut pomană. Au cerut ca politicienii să respecte regulile, pentru prima dată de la istoricele proteste anticomuniste din 1990, în care de asemenea oamenii au ieșit în stradă pentru principii.

A fost momentul în care o parte consistentă a societății românești și-a înțeles rolul: puterea este la noi, politicienii trebuie să fie cei care se supun, regulile sunt pentru toți și nu pot fi încălcate pentru nici o sumă de bani.

Efervescența, această trezire, a durat mai mult decât standardul popular românesc („o minune ține trei zile”, zice autorul anonim resemnat), dar insuficient ca să determine o schimbare definitivă.

Din 2020 încoace, ne-am întors iar în carapace, ne-am întors iar la „dați-ne și nouă ceva și închidem ochii”.

Iar politicienii corupți și incompetenți au prins din nou curaj. Politicienii lacomi au înțeles că sunt încă o dată stăpâni la masa cu bucate, iar poporul se mulțumește iar doar cu oase. Cu ceva mai multă carne, că ne-a crescut standardul de viață și este și inflație.

Timp de câteva luni, premierul Ciolacu ne-a amenințat că România va pierde procesul cu Gabriel Resources, și-a smuls cămașa de pe el, cu mâna ministrulului de Finanțe, Marcel Boloș, că nu vor fi bani pentru plata despăburilor.

Cu două zile înainte de anunțarea deciziei tribunalului comercial de la Washington, vorbea deja de organizarea unui referendum pentru reluarea exploatării aurului în Apuseni.

Citește și: Cum a fost salvată Roșia Montană de la o distrugere completă. Procesul de la Washington, văzut din Munții Apuseni    

Fără nici o urmă de rușine, de pocăință sau de bun simț, același premier a ieșit în ziua sentinței să ne spună cum s-a luptat pentru România, pentru patriomoniul Roșiei Montane, pentru români.

Rezultatul isteriei creată de PSD și PNL în jurul despăgubirilor pe care ar fi urmat să le plătească România în dosarul Roșia Montană este deja cunoscută de toată lumea: la scurt timp după ce membrii Guvernului Ciolacu s-au antepronunțat cu privire la decizia curții de arbitraj, prețul acțiunilor Gabriel Reseources s-a dublat la bursa din Canada.

De pe 31 ianuarie și până pe 7 martie, când acțiunile au fost oprite de la tranzacționare, Gabriel Resources a câștigat sute de milioane de dolari pe bursa de la Toronto, doar profitând de declarațiile premierului, a ministrului de Finanțe și a celorlalți politicieni români de la PSD și PNL.

Pe 31 martie, prețul unei acțiuni era 0,45 dolari canadieni. Până pe 7 martie a crescut până la 0,87 dolari canadieni, valoarea de piață a companiei ajungând la 897,64 milioane dolari canadieni (aprox. 663 milioane dolari americani), arată o analiză Hotnews.

De fapt, proiectul de la Roșia Montană nu a fost niciodată despre aur, despre prosperitatea pe care ar fi adus-o exploatarea localnicilor sau despre beneficiile României. Acest proiect a fost, de la început până la capăt, doar o bine gândită speculație la bursă.

Din 2010, de când Gabriel Resources a ajuns la Roșia Montană, până în martie 2024, când acțiunile au fost blocate și pe piața bursieră, și la tribunal, am asistat la mai multe episoade speculative, pe sume foarte mari.

Un vârf, de exemplu, a avut loc la începutul procesului împotriva României de către Gabriel Resouces, în 2015. Premierul de atunci, Victor Ponta, se plângea deja că procesul va fi pierdut de țara noastră.

Nici nu debutase bine această dispută comercială, ce a durat, iată, aproape 9 ani, că Ponta – actualul consilier onorific al lui Marcel Ciolacu – ne declara învinși.

Gabriel Resources a investit sume uriașe în politicienii și în presa din România, pentru a-i ține partea în această poveste.

Este arhicunoscută – dar acum uitată – excursia luxoasă organizată de companie în Noua Zeelandă, cu mai mulți jurnaliști de seamă ai țării, ca să vadă, chipurile ce responsabilă este firma cu mediul și oamenii.

Au rămas pe internet articolele și emisiunile în care acești lideri de opinie – unii relevanți și azi ca directori sau comentari în diverse instituții media – au scris că au băut apă din lacul cu cianuri, după ce a fost purificată prin procedeele extraordinare ale acestei minunate și darnice companii canadiano-românească.

Citește și: România a câștigat procesul pentru Roșia Montană

România a câștigat procesul pentru Roșia Montană, o victorie extraordinară pentru cei care au luptat să oprească un proiect sulfuros (sau cianuros, mă rog).

Dar în realitate, este o victorie amară: în peste 15 ani, nu a existat nici o anchetă pentru a se stabili cum a fost acordat contractul de exploatare a aurului din Apuseni direct către Gabriel Resources, nimeni nu a fost sancționat, nimeni nu a plătit.

Nici o instituție de control a statului nu a investigat câți bani s-au câștigat din multiplele speculații pe bursă și mai ales de către cine.

Victor Ponta nu a fost dat jos de protestele din 2013, din contră, un an mai târziu a fost la un pas să fie recompensat de restul românilor cu funcția de președinte al României.

Marcel Ciolacu, omul pe care-l consiliază acum, onorific, schimbă macazul fără rușine de la premierul care face jocurile Gabriel Resources, joi, la prim-ministrul care nu mai poate de grija românilor, vineri seara.

Dar toate sondajele arată că are șanse mari să devină președintele României. Iar PSD și PNL, artizanii acestei mari fraude de miliarde de dolari, sunt pe primul loc în opțiunile electorale ale cetățenlor cu drept de vot.

8 martie 2024 ar putea fi un nou moment de cotitură, în care românii să înțeleagă că puterea este la noi, că lupta este continuă, marcată de înfrângeri, dar și de victorii, iar schimbarea nu se produce de la sine, în câțiva ani, ci doar dacă este împinsă de la spate, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în 2013.

Lucrurile arată însă că ne vom bucura o zi pe rețelele de socializare, apoi ne vom întoarce la resemnarea care ne este mai confortabilă, mai comodă.

Mă bucur că România a câștigat procesul pentru Roșia Montană la Washington. Dar sunt extrem de trist că l-a pierdut pe cel de la București.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ce așteptări aveți de la PRESShub? Haideți să ne cunoaștem mai bine

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
3 COMENTARII
  1. PSD Ciolacu-i iarbă rară..
    Pansament de pus pe rană
    Ca să dea pensii speciale
    …și lu Putin sa ne vândă
    Sa aivă domia lungă
    Vai de capul Roamaniei.

  2. Ce s- întâmplat după 10 august 2018? Pentru pălmașul român nimic. Pentru ziariști însă? Răreșel Bogdan și Carmen Avram au devenit brusc iluștri politicieni-dregători de vorbe.
    Dar pălmașul? Ce a obținut? Absolut nimic. Și ne mai mirăm că nu mai inundă lumea străzile. Ce au făcut jurnaliștii pentru pedepsirea vinovațilo din 10 august: Dragnea-Carmen Dan-Paraschiv-madame prefect? Nici nu-mi vine să mă gândesc la răspuns. A fost mai multă concordie între cei ieșiți în stradă decât între jurnaliști.

  3. Trebuie clarificate câteva aspecte uitate:
    FRANK TIMIȘ a înființat: Gabriel Resources, African Minerals, Roșia Montană Gold Corporation, Regal Petroleum
    Implicarea acestuia și in prospecțiuni prin metoda fracturării hidraulice. Își mai aduce de valul nestăvilit de cutremure tectonice din zona Moldovei până înspre Dobrogea, din perioada în care se făceau prospecțiuni de fracturare prin zonă?
    Natura și structura geologică terestră își au principiile ei greu de prezis.
    Să aruncăm o privire și la mișcările scoarței terestre care i-au surprins pe geologici: activarea cutremurelor din GORJ!
    Au sau nu legătură cu ce se întâmplă ceva mai la vale, in Dolj cu emisiile de gaz metan?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Succesul lui Georgescu, explicat de istoricul Thierry Wolton

În interviul acordat DW, istoricul francez explică ascensiunea extremismului,...

Wind of Change: Germania la 35 de ani de la căderea Zidului

Început de decembrie 2024 – nu doar România se...

Am o mie de frici. Şi o mie de visuri

Nici după incendiul din club Colectiv, în urma căruia...

Pentru un mare compromis democratic

Pentru un mare compromis democratic. Am ajuns s-o trăiesc...