Filme inspirate de cultura romă, din 11 ţări, vor putea fi văzute de publicul braşovean în perioada 4-6 septembrie, în cadrul RROMA Film Festival, eveniment aflat la a patra ediţie, informează Agerpres.
Filmul-emblemă al acestei ediţii este Becoming Led Zeppelin (2025, regia Bernard MacMahon, scenariu Allison McGourty), care va fi prezentat în premieră în România, la cinema Astra, cu participarea extraordinară a autorilor, în deschiderea festivalului, pe 4 septembrie.
„Deşi Led Zeppelin este cunoscută în primul rând pentru fuziunea dintre blues-ul american şi hard rock, originile rome ale lui Robert Plant şi-au pus amprenta asupra stilului său vocal şi a tematicii versurilor, influenţând totodată orientarea ulterioară a trupei către un stil folk acustic de inspiraţie nomadă şi explorarea conceptului de ‘music of the world'”, se arată într-un comunicat transmis de organizatori.
Pentru prima oară de la înfiinţare, festivalul începe cu o avanpremieră, pe 3 septembrie, la Bastionul Ţesătorilor din Braşov, prin proiecţia specială a filmului „American Epic”, realizat de Bernard MacMahon şi Allison McGourty, care vor participa la proiecţie.
Filmul, realizat împreună cu Robert Redford în rolul naratorului, reprezintă o serie documentară şi un proiect multimedia din 2015-2017, care explorează începuturile înregistrărilor de muzică tradiţională din anii 1920 în Statele Unite şi impactul lor cultural.
Filmele selectate în competiţie vor fi prezentate publicului sâmbată, 5 septembrie, la Centrul Cultural al Comunei Augustin.
Ziua se va încheia cu o petrecere la lumina focului, în Parcul Primăriei din Augustin, de la care nu vor lipsi caii împodobiţi şi caravanele colorate, şi un spectacol al lăutarilor buzoieni Fraţii Frunză.
Din juriul competiţiei fac parte actriţa Anda Onesa şi regizoarea Vera Linguraru, iar preşedinte este regizorul şi scenaristul Laurenţiu Damian, profesor universitar dr. la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România.
Gala de premiere va avea loc duminică, 6 septembrie, la Centrul Cultural al Comunei Augustin, unde publicul va avea ocazia să-l reîntâlnească, de asemenea, pe actorul şi regizorul Rudy Moca, prezent pentru a susţine un masterclass cu tema „De ce RROMA Film?”
Festivalul se va încheia duminică seara, la Bastionul Ţesătorilor din Braşov, unde „seara va începe cu un moment unic în istoria festivalurilor de film, evocarea unui film pierdut”.
„Este vorba de filmul realizat de regizorul Laurenţiu Damian, în anul 1984, dedicat romilor corturari şi căldărari din localitatea Costeşti, însă dispărut definitiv. Seara continuă cu recitalul extraordinar al Cvartetului Gaudeamus al Filarmonicii din Braşov şi se încheie cu proiecţia specială a filmului ‘Malul Vânăt’, în prezenţa Andreei Borţun, Gabrielei Suciu şi actorului de origine romă Vasile Pavel Digudai. Filmul este produs în colaborare cu Sebastian Stan”, se arată în comunicatul citat.
Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă.
RROMA Film Festival este organizat de Asociaţia Culturală CRN cu sprijinul Uniunii Cineaştilor – UCIN, Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – UPFAR-ARGOA şi al Institutului Cultural Român – ICR, în parteneriat cu Primăriile Municipiului Braşov şi Comunei Augustin şi a Filarmonicii Braşov.
Mai multe informații despre RROMA Film Festival găsiți pe pagina de Facebook a festivalului și pe site-ul evenimentului.
(Sursa foto: RROMA Film Festival)



