Scindarea BOR pe două axe suveraniste

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Președintele Nicușor Dan este invitat la Patriarhie la câteva zile distanță după ce mitropolitul Ardealului îl binecuvântează într-o liturghie pe Călin Georgescu.

Președintele Nicușor Dan a acceptat să participe la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși organizată de Patriarhia Română la Catedrala Mântuirii Neamului. Vin în jur de 2400 de tineri pentru „anul omagial al pastorației familiei creștine”. Nicușor Dan e unul dintre politicienii pe care îi frecventează Patriarhul.

Nu e deloc surprinzătoare poziția pro-ortodoxistă a președintelui. A ales această cale în urmă cu aproape 10 ani riscându-și chiar cariera politică: pe 31 mai 2017, Biroul Național USR a votat cu 11 la 8 ca partidul să se poziționeze împotriva redefinirii familiei din Constituție prin referendumul care a urmat în 2018, iar a doua zi Nicușor Dan a demisionat din fruntea partidului pe care îl fondase și apoi chiar din USR.

Acesta a fost gestul prin care și-a definit doctrina conservatoare pe care continuă să o dezvolte, deși la prezidențialele de anul trecut nu a defilat deloc sub această flamură.

Abia după alegerea sa ca președinte și-a asumat direct și pe față ideile suveraniste: (i) când a deschis canalul MAGA (Make America Great Again) prin participarea la Consiliul Păcii, unde, din toată UE, doar el și fostul premier Viktor Orban au reprezentat la acest nivel statele lor; (ii) când a criticat de Ziua Europei „greșelile strategice” ale UE; (iii) când a prezentat raportul „Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului” în care menționează că România nu mai vrea un „tutore” la Bruxelles; (iv) de Ziua Marinei, când în mod tradițional președintele României merge la Constanța pentru a-i celebra pe marinarii militari, președintele a preferat să meargă cu familia la mănăstirea Sfânta Maria de la Sâmbăta de Sus, aproape de Făgăraș, orașul său natal, locul unde Fundația Ion Gavrilă Ogoranul, acuzată de promovarea legionarismului, își ține din 1990 întâlnirile anule; (v) anul trecut a făcut public un clip video despre vizita lui cu familia la „chilia părintelui Arsenie Boca”.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Licitația pentru construcția Spitalul Sectorului 6 care va costa un miliard de lei a fost contestată în instanță. Asocierea Hidro Salt atacă anularea procedurii

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

RROMA Film Festival – în weekend, la Braşov şi Augustin

Filme inspirate de cultura romă, din 11 ţări, vor...

Snoop: Lucian Pahonțu câștigă mai mult după trecerea în rezervă decât atunci când era general activ

Site-ul de investigații Snoop scrie, potrivit unor informații obținute...