Rudele unui bărbat tratat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași cer daune de 1,5 milioane de euro

Data:

O lungă luptă în Parchete și în instanțe pentru o familie din Constanța care și-a pierdut unul dintre membri în februarie 2021. Un accident în care a fost implicat acesta la serviciu a demonstrat, încă o data, eșecul sistemului medical din România.

După incident, pacientul a fost mutat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, iar, de aici, s-a intenționat transferul în Belgia. Prima încercare a eșuat din cauza vremii, iar la a doua s-a stricat avionul. În final, ajuns pe mâna doctorilor belgieni, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Unul dintre medicii de acolo, de origine română, a criticat, fără menajamente, modul în care pacientul a fost îngrijit în România. În acest moment, cazul este instrumentat în plan penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, iar în plan civil familia a chemat la bară Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență, dar și Spitalul „Sf. Spiridon” sub justificarea că victima a murit din cauza tratamentului defectuos din țară. În solidar, tuturor acestora li se cer daune morale de 1,5 milioane de euro.

Citește șl: Modul în care UE poate sprijini în continuare Ucraina în lupta împotriva invaziei rusești

Partea civilă, la Tribunalul București

Pe 20 ianuarie 2023, la Tribunalul București, soția lui Ganea și alți trei membri ai familiei au dat în judecată, pentru a primi daune, Ministerul Sănătății, Spitalul „Sf. Spiridon”, Ministerul Afacerilor Interne și pe un medic din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, identificat doar prin numele „Drăgan”.

De menționat că pe lista pârâților nu apar celelalte două spitale din România unde bărbatul a fost internat pe perioade scurte – cel din Constanța și Floreasca.

Continuarea, în ReporterIS


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Mihaela Ganea și fostul ei soț, decedat după accidentul din Gara Constanța (Sursa foto: replicaonline.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

A treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE este în România

A treia cea mai mică speranţă de viaţă din...

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin, rudă cu moștenitorul lui Omar Hayssam | Aktual24

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin. Fostul primar...

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: Doar PSD rămâne același partid infect

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: „Oamenii se...