Sute de posturi noi la Fonduri Europene: „Pentru a mulțumi clientela PSD și PNL”

Data:

731 de posturi noi au fost create doar la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în doar 7 luni de mandat al actualului ministru, avertizează Marius Vasiliu, analist în cadrul Departamentului de Politici Publice al USR, care explică cum arată, de fapt, mult trâmbițata simplificare, debirocratizare și digitalizare marca Marcel Boloș.

„Sute de posturi noi pentru a mulțumi clientela PSD și PNL. Printr-o HG aprobată în ședința de Guvern de ieri, Boloș a mai adăugat 195 de posturi noi la MIPE (nu le-am pus la socoteală și pe cele 205 preluate de la Ministerul Dezvoltării odată cu cele două programe, POR și POCA), peste cele 536 din mai anul trecut. Despre cele de anul trecut a scris Cristian Ghinea aici: https://www.usr.ro/…/cristian-ghinea-usr-incredibila…/

În total, 731 de posturi noi, doar la MIPE în doar 7 luni de mandat al lui Boloș la MIPE. Sînt ministere care împreună luate nu au atîtea. Directori generali, directori, șefi de servicii, șefi de birouri … fără număr, fără număr! Ca la maneliști.

Salariile sunt între 6-7000 lei execuție și peste 10.000 lei de la șef serviciu în sus. 35 milioane de lei pe an, doar astea 195 de ieri.

Plus alți 3 secretari de stat și 2 subsecretari de stat, fiecare cu cabinete de consilieri, mașini, șoferi, telefoane, mobilier, etc. Plus încă doi secretari generali adjuncți. Practic, mai mult de jumătate față de cît avea MIPE în mandatul nostru din 2021, adică 1407 angajați”, a scris, miercuri, pe Facebook, Marius Vasiliu.

Citește și: Infracțiunile de mediu au produs în Europa mai mult profit decât traficul de cocaină

„Când e Boloș la butoane, toate principiile de reglementare se rezumă la cât de deștept și priceput este el”

În Hotărârea de Guvern amintită, nu este vorba doar de posturile noi, atrage atenția Marius Vasiliu.

„Așa arată de fapt mult trîmbițata simplificare, debirocratizare și digitalizare marca Boloș. Asta e adevărata performanță a lui Boloș la MIPE, pe bună dreptate apreciată pînă și de celălalt Marcel, de la PSD.

În HG-ul de ieri nu e vorba doar de posturile noi. Repet ce am scris acum o lună cînd a pus proiectul în transparență:

<<Este vorba despre reorganizarea MIPE în urma OUG 170/2022 prin care a preluat de la Ministerul Dezvoltării două Autorități de Management – POR și POCA – sub pretextul îmbunătățirii capacității admnistrative a MIPE; așa scrie în nota de fundamentare la ordonanță.

Adică mai pe înțeles, a luat cele 2 AM-uri de la Dezvoltare care nu mai au continuitate pe 2021-2027 ca să se poată mișca mai repede cu două dintre cele 16 programe pentru perioada 2021-2027 la care, la unele nu are oameni aproape deloc – are acum 2 Direcții Generale cu aproape toate posturile vacante. Este vorba despre Programul pentru Tranziție Justă și Programul de Sănătate.

Și să vedeți ce terci face! În loc de management sănătos, se comportă cum știe el mai bine – ca un politruc. Scrie în nota de fundamentare. Și se vede și în organigramă – inventează direcții generale pentru sinecuri si control. Fără număr!

Vă aduc aminte că e autorul descentralizării POR. Ei bine, în ultima perioadă a început să realizeze că nu e chiar așa cu regionalizarea la ADR-uri și acum le amenință în ședințe cu recentralizarea. Dar pînă la recentralizare, încearcă să le controleze.

După ce s-a bătut cu cărămida-n piept că independență, că decizie regională, locală … da,da. Nu doar că le face ghiduri unice prin OUG, dar le pune capac la alea descentralizate (cele 8 regionale) o direcție de coordonare (sanchi, de asistență). Desi nu există așa ceva posibil pe Regulament.

Și în loc să dea la cele 2 AM-uri pe care le-a luat de la Dezvoltare programele la care n-are oameni, Sănătatea și Tranziția Justă, le lasă pe toate. Direcții Generale = sinecuri fără număr. Și din steluțele de la Anexă (organigrama nouă) mai rezultă și că vom avea 4 direcții generale care vor fi 2 cîte 2, AM-uri pentru cîte un singur program!

Simplificare și debirocratizare, nu? Ca să nu mai zic că potrivit Regulamentului doar invers e posibil, adică poți să ai un AM pt 2 sau mai multe programe. Dar 2 AM uri pentru un program … un adevărat pionier al birocrației acest Boloș!

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Numărul de posturi în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene 3000 Demnitari Secretari de stat, subsecretar de stat, secretar general și secretari generali adjuncți 2500 2000 14 12 2343 1500 15 10 1000 8 1407 500 6 8 o 2 USR 2021 PNL/BoloÈ 2023 USR 2021 waw 2008 Sattt Lnmimn PNL/Bolos 2023”
FOTO Facebook Cristian Ghinea

Și asta nu e tot. Ca să mai scape de un incomod, pentru PCIDIF face Direcție Generală nouă, lăsînd pe dinafară actualul POC cu același tip de activitate. Asta deși la POCU și POIM asigură continuitate, AM-urile actuale preluînd pentru 2021-2027 alte trei programe, PIDS și PEO, respectiv PDD.

După atîția ani, concluzia e că atunci cînd e Boloș la butoane, toate principiile de reglementare se rezumă la cît de deștept și priceput e el. Toate se învârt după unde are el funcția. E șef de ADR, face regionalizare. E șef la OI Transport, trebuie descentralizare și aici. E ministru, la loc comanda, totul e la centru”, a mai explicat Marius Vasiliu.

Foto copertă: Facebook Marius Vasiliu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un sucevean aflat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri a evadat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din...

Stradă surpată în Slănic Prahova. Geologi și specialişti caută explicații| FOTO

Stradă surpată în Slănic Prahova. Specialişti din cadrul Institutului...

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...