S-a semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii Iași

Data:

spot_img

S-a semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii Iași. Proiectul a fost atribuit firmei Iasicon, în urma unei licitații organizate anul trecut, iar valoarea contractului se ridică la 48 milioane lei.

Lucrările vor fi finanțate, inițial, cu bani de la bugetul județean, fiind alocată în acest sens o sumă de 2,3 milioane lei. Potrivit directorului tehnic al Iasicon, Gheorghe Baean, acești bani ajung pentru o perioadă de 3 luni.

Ulterior, din a doua parte a anului, proiectul va beneficia de fonduri europene pe o axă de finanțare din noul program regional în care Iașul are rezervată suma necesară. În acest sens, CJ a încheiat un parteneriat cu Primăria Iași, proiectul UE urmând a fi depus de municipalitatea ieșeană.

Șeful CJ Costel Alexe a precizat că administrația județeană și-a asumat sprijinirea financiară a proiectului (în cazul în care întârzie semnarea contractului de finanțare UE), urmând ca banii să fie decontați.

Citește și: Dragoș Ciobotaru va fi președinte interimar la PNL Vrancea, Valentin Resmeriță va conduce PNL Focșani

„Filarmonica este cea mai mare restanță a Iașului cultural”

„Cea mai provocare tehnică a acestui proiect constă în problemele structurale ale clădirii, să realizăm infrastructura. Timpul de execuție este scurt (19 luni, n.r.) dar sperăm să fie totul bine și să redăm Iașului această clădire emblematică”, a declarat reprezentantul Iasicon.

„Filarmonica este cea mai mare restanță a Iașului cultural. Sunt convins că aceste 19 luni vor fi 19 luni, nu voi accepta nicio zi de întârziere”, a susținut Costel Alexe.

Directorul Filarmonicii Bujor Prelipcean s-a arătat mulțumit de faptul că „în sfârșit se semnează ceva, după atâtea basme și povești”. „Ne așteaptă foarte multe dificultăți, începând cu faptul că trebuie să relocăm toate instrumentele și echipamentele pe care le păzesc ca un tezaur sacru”, a mai spus Bujor Prelipcean.

Autoritățile încă nu au anunțat o dată certă pentru începerea lucrărilor, dar, cel mai probabil, „prima lopată” va fi în primăvară.

Continuarea în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related