Organizația Agent Green solicită Guvernului și Parlamentului introducerea unui „Cod al secetei” aplicabil la nivel național, construit pe patru niveluri de alertă și inspirat din sistemul folosit în Franța, informează publicația Săptămâna Online.
Organizația susține că România trebuie să treacă de la intervențiile făcute după apariția crizei la un mecanism anticipativ, care să reducă treptat consumurile neesențiale înainte ca alimentarea populației și a serviciilor vitale să fie pusă în pericol.
Propunerea a fost lansată joi, 13 august, și prevede patru trepte distincte: Atenție, Alertă, Alertă severă și Criză. Fiecărui nivel ar urma să îi corespundă reguli clare privind utilizarea apei, restricțiile devenind gradual mai severe pe măsură ce resursele disponibile scad.
„Nu propunem ca România să învețe să trăiască fără apă, ci să învețe să nu mai ajungă fără apă”, afirmă Gabriel Păun, președintele Agent Green.
În viziunea organizației, primul nivel ar trebui activat înainte de apariția unei crize propriu-zise.
La nivelul „Atenție”, populației nu i s-ar impune restricții. Autoritățile ar trebui însă să publice situația resurselor de apă și prognozele hidrologice, operatorii să identifice și să remedieze pierderile importante, iar administrațiile, agricultura și industria să înceapă măsurile preventive.
Este, potrivit Agent Green, perioada în care trebuie „reparată conducta, verificat rezervorul, reduse pierderile și pregătite alternativele”, nu momentul în care cetățenilor li se cer restricții majore.
Continuarea, în Saptamana.online
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



