SĂPTĂMÂNA ONLINE  | „Dincolo de aparențe”, o lecție de viață pentru elevi

Data:

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Penitenciarul Bistrița și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, a organizat ieri o activitate inedită pentru elevi ai unor școli și licee din Năsăud, Telciu și Rodna, oferindu-le o perspectivă reală asupra consecințelor încălcării legii.

Sub denumirea „Dincolo de aparențe – experiență de tip carte vie”, evenimentul a avut ca scop educarea tinerilor printr-o metodă interactivă și de impact: întâlnirea directă cu două persoane private de libertate.

Citește și: Profesorul Peter Gross, expert în Ştiinţele comunicării – „Din perspectiva unei mass-media cu adevărat libere și responsabile social, sistemul media românesc este un pacient grav bolnav”

Fiecare alegere are consecințe

Elevii au avut oportunitatea de a asculta poveștile celor doi deținuți, de a înțelege greșelile care i-au condus în această situație și de a reflecta asupra alegerilor pe care le fac în viață.

Discuțiile au fost deschise și sincere, iar tinerii au adresat întrebări celor doi invitați despre circumstanțele în care au ajuns în detenție, despre regretele pe care le au și despre lecțiile pe care le-au învățat.

Prin aceste mărturisiri, organizatorii a fost transmis un mesaj clar: fiecare alegere are consecințe, iar respectarea legii și asumarea responsabilităților sunt fundamentale pentru un viitor sigur și echilibrat.

Continuarea în Săptămâna Online

Citește și: Scriitorul Bogdan Creţu: „Ne-am pierdut, ca societate, reflexul fricii, care e salvator. Repetăm cu seninătate abuzuri ale trecutului”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: saptamana.online)

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene saptamana.online. A activat ca analist de intelligence mai bine de 20 de ani și în prezent este jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și un activist pentru dezvoltarea spiritului civic. Activitatea sa atinge domenii precum protecția mediului, patrimoniul cultural, drepturi și libertăți, investigații privind actele de corupție și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Sectorul IT ieșean, principalul motor al dezvoltării locale. Creștere cu peste 100% în cinci ani

Județul Iași surprinde printr-o evoluție spectaculoasă a Produsului Intern...

Conflictul deșeurilor din Gorj: autonomia locală în pericol în cazul Crasna

Județul Gorj se confruntă cu o „dictatură a deșeurilor”,...

CNCD îl sancționează pe preotul Calistrat cu 5.000 de lei pentru comportament agresiv față de două femei

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus sancționarea preotului...

Probleme grave descoperite la șantierul Spitalului Municipal Arad: zeci de amenzi aplicate

Controalele ISC (Inspectoratul pentru Șantiere de Stat) efectuate la...