De la 1 iulie, Sectorul 1 al Capitalei schimbă operatorul de salubritate, iar diferențele de tarif dintre vechea companie, Romprest, și noul salubrist, Blue Planet, sunt uriașe. Datele au fost făcute publice de viceprimarul Sectorului 1, Iulian Hatmanu. Noul operator preia traseele și programul vechiului operator pentru următoarele două luni și nu este necesar ca cetățenii să încheie contract cu noul operator.
Pentru asociațiile de proprietari de la blocuri și cetățenii care locuiesc la casă, gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca până acum, potrivit viceprimarului Iulian Hatmanu. „Cetățenii trebuie să procedeze exact ca până acum. Noul operator preia traseele și programul vechiului operator pentru următoarele două luni, astfel încât tranziția să aibă un impact cât mai redus asupra populației. Locuitorii trebuie să scoată deșeurile conform programului obișnuit, pe fracție uscată și fracție umedă, și să folosească aceleași pubele”, a declarat Iulian Hatmanu.
Conform tabelului publicat de viceprimar, diferențele de preț, calculate în lei la 100 de metri pătrați, fără TVA, sunt:
- Măturat și aspirat mecanic carosabil: 6,35 lei (Romprest) față de 2,09 lei (Blue Planet) – de 3 ori mai puțin;
- Măturat manual și aspirat carosabil și trotuare: 11,11 lei față de 2,14 lei – de 5 ori mai puțin;
- Stropit carosabil: 3,01 lei față de 0,61 lei – de 5 ori mai puțin;
- Spălat carosabil și trotuare: 32,67 lei față de 8,54 lei – de aproape 4 ori mai puțin;
- Răzuit rigolă: 141,06 lei față de 69,70 lei – aproape la jumătate de preț.
„Romprest s-a comportat ca și cum Sectorul 1 ar fi proprietatea ei privată”
Viceprimarul Iulian Hatmanu a criticat compania care a asigurat până acum salubrizarea sectorului, acuzând-o că a practicat tarife disproporționate față de piață și că a tratat administrația locală mai degrabă ca pe o sursă de profit garantat decât ca pe un partener contractual.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, oficialul susține că, ani la rând, Sectorul 1 a fost legat de un contract pe care îl descrie drept scump, rigid și depășit, iar de fiecare dată când autoritatea locală a cerut respectarea legii și a clauzelor contractuale, reacția companiei a fost una de blocaj și conflict, nu de colaborare.
Mai este de reținut și faptul că nu este necesar ca cetățenii să încheie contract cu noul operator, pubelele existente se folosesc în continuare și programul de colectare rămâne același.
Oamenii nu trebuie să încheie un nou contract înainte de schimbarea operatorului de salubritate. „Cetățenii trebuie să se comporte exact ca până acum și să recicleze. Dacă apar probleme, există trei modalități prin care ne pot contacta: un număr de telefon scurt 021.9391, disponibil începând cu 1 iulie, aplicația curatenie.sectorunu.ro sau adresa de e-mail salubritate@primarias1.ro. Avem echipe care monitorizează aceste canale și preiau toate sesizările sau deficiențele, încercând să le rezolve rapid”, a mai precizat viceprimarul.
Un „război al gunoiului” care durează de șase ani
Tensiunile dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest nu sunt noi. Conflictul a izbucnit încă din 2020, când fostul primar al sectorului, Clotilde Armand, a decis sistarea temporară a plăților pentru ridicarea gunoiului de pe străzi, considerând că nivelul plăților din contractul multianual semnat în 2008 era nejustificat de mare. Atunci, Romprest a oprit temporar ridicarea gunoiului și a deschis 140 de procese împotriva Primăriei Sectorului 1.
În acel context, fostul primar a refuzat plata mai multor facturi pe care le considera umflate sau emise pentru servicii neprestate integral, iar la un moment dat a acuzat compania de „șantaj mafiot”. Disputa a continuat ani la rând, cu zeci de procese pe rol și sume considerabile cheltuite din bani publici pe avocați de ambele părți. La un moment dat, administrația locală a încheiat protocoale de salubrizare cu Romprest prin care s-au redus suprafețele și frecvențele de curățenie, fapt care a dus la scăderea cheltuielilor, dar nu prin ieftinirea serviciului, ci prin reducerea volumului de muncă efectiv prestat.
Proces pierdut de Romprest
Conflictul a avut și un episod judiciar cu rezultat în instanță împotriva fostului primar: Romprest a cerut daune morale de 500.000 de euro de la Clotilde Armand, acuzând-o de o campanie defăimătoare la adresa companiei. Procesul a durat cinci ani și a fost soluționat succesiv de Tribunalul București, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, care au respins cererea de daune și au obligat Romprest la plata cheltuielilor de judecată.
Romprest a contestat la tribunal decizia Consiliului Local de a încheia colaborarea la 30 iunie 2026, susținând că nicio instanță nu a stabilit definitiv că actualul contract de salubrizare se încheie la această dată și că, în lipsa unei soluții pe fond din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, autoritatea locală nu ar putea semna un contract cu un nou operator. Instanța a admis, într-o primă fază, acțiunea companiei și a anulat notificarea privind încheierea contractului, decizie care poate fi atacată cu recurs.
Cum să nu fie deranjați?
Potrivit lui Hatmanu, vechea companie știe foarte bine că un asemenea contract „nu mai prinde”, nu cu tarifele, atitudinea și disprețul, spune el, față de lege, de Consiliul Local și de cetățeni. În opinia viceprimarului, finalul colaborării cu Romprest nu este rezultatul unei nedreptăți făcute companiei, ci pur și simplu consecința faptului că contractul a ajuns la termen. Mesajul transmis este unul tranșant: de acum, spune el, Sectorul 1 „nu mai este bancomatul nimănui”.
Ce se schimbă de la 1 iulie
Începând cu 1 iulie, salubrizarea Sectorului 1 ar trebui să fie asigurată de Blue Planet, noul operator, în baza unor tarife mai mici decât cele practicate până acum. Administrația locală promite, alături de prețurile reduse, reguli mai clare și un control mai strict al modului în care sunt prestate efectiv serviciile de curățenie stradală.
Rămâne de văzut, în lunile următoare, dacă diferențele uriașe de tarif anunțate se vor traduce efectiv în servicii de calitate pentru locuitorii sectorului, fără ca aceștia să riște să plătească, din nou, prețul unui conflict care durează de șase ani.



