Sentință grea în primul dosar de sclavie din Galați – soți condamnați pentru că și-au împins nepotul la moarte

Data:

Tribunalul Galați s-a pronunțat în primul dosar de sclavie înregistrat într-o instanță de la noi. Vizați sunt doi soți din comuna Slobozia Conachi, acuzați că ani de zile și-au exploatat un nepot sărac, relele tratamente împingându-l în cele din urmă pe tânăr la sinucidere.

Unchiul și mătușa au primit pedepse cu executare, în timp ce un al treilea inculpat, care ar fi încercat să îi favorizeze depunând mărturie mincinoasă, a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare.

Rodica și Nicolae Nedelcu, doi soți bine văzuți în comunitatea din Slobozia Conachi și considerați oameni gospodari, își vor petrece următorii ani după gratii, conform sentinței date zilele trecute de Tribunalul Galați într-un dosar în care cei doi, alături de un consătean, au fost cercetați pentru sclavie și determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Au trecut mai bine de doi ani de la trimiterea în judecată a cauzei în care a fost anchetată moartea suspectă a nepotului celor doi, Mihai Alexandru Stoian, care și-a pus capăt zilelor în 2015, la numai 19 ani.

Citește și: Presiuni asupra directorilor Transelectrica, pentru a afla cine a spus presei despre primele exorbitante de Crăciun

Tânărul, care oficial ”lucra” ca cioban la stâna unchiului Nicolae, s-a spânzurat la capătul unui lung șir de chinuri la care fusese supus chiar de către rudele sale, după cum aveau să concluzioneze anchetatorii.

Pentru că, oficial, timp de trei ani Rodica și Nicolae Nedelcu și-au supus nepotul – pe care îl luaseră de lângă familie cu promisiunea că ”vor face om din el”, că îl vor îngriji și că îl vor învăța să muncească cinstit – la chinuri incredibile, ținându-l într-o cușcă, înfometându-l și aplicându-i corecții fizice aspre, magistrații au considerat că cei doi merită pedepse cu executare.

Nicolae Nedelcu a primit pentru cele două fapte opt ani de închisoare, în timp ce soția sa, Rodica, soră cu mama ciobănașului, va sta după gratii cinci ani și patru luni.

Alături de cei doi soți a fost condamnat și Zaharia Fănel, un consătean chemat la un moment dat ca martor la anchetă, dar care a spus altceva decât cele întâmplate. Bărbatul a primit doi ani cu suspendare și va trebui să presteze muncă în folosul comunității. 

Au pledat pentru acuzații mai blânde

În cursul procesului, soții Nedelcu au încercat să schimbe încadrarea juridică a faptelor, din sclavie în supunere la muncă forțată. Ei și-au susținut bunele intenții, afirmând că au vrut să facă un bine familiei copilului, încercând chiar să paseze responsabilitatea situației asupra mamei lui Mihai, decedată între timp. Solicitarea a fost respinsă de Tribunalul care a ținut cont de mărturiile ciobanilor din zonă, care au declarat că îl văzuseră pe Mihai bătut sau asistaseră la scene în care Nicolae Nedelcu își recupera cu forța nepotul din locuri în care acesta se refugia să scape de chinuri.

Determinant în pronunțarea sentinței pentru sclavie a fost și un dosar al DGASPC Galați care fusese deschis ca urmare a sesizărilor venite din partea sătenilor, dar închis pentru că mama a declarat în scris că este de acord ca fiul ei să muncească. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă și a fost atacată cu apel de către toți cei trei inculpați, titrează Viața Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie | Bihoreanul

Dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, acesta este obiectivul urmărit...

Cine sunt cei 9 candidați la Primăria Iași. 3 au fost deja respinși | Ziarul de Iași

Cine sunt cei 9 candidați la Primăria Iași. Trei...

Condamnare simbolică în dosarul șpăgii de la UMF Iași | Ziarul de Iași

Condamnare simbolică în dosarul șpăgii de la UMF Iași,...