Sindicatele acuză: Guvernul Ciucă elaborează Ordonanța austerității cu încălcarea legii privind transparența decizională

Data:

Sindicatele din penitenciare somează Guvernul să se depărteze de granița abuzului de putere. „Pe zi ce trece, ne apropiem tot mai mult de dictatură”, afirmă Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

FSANP acuză Guvernul României și instituțiile subordonate că elaborează ordonanța austerității într-o manieră neprofesionistă, cu încălcarea legii privind transparența decizională și fără să cunoască în mod real neregulile și neajunsurile cu care se confruntă autoritățile publice centrale și locale.

„Deși, în mod public, prim-ministrul Nicolae Ciucă și miniștrii de resort declară că iau decizii în urma consultării cu reprezentanții angajaților, în realitate, deciziile majore, de impact, se iau cu ușile închise, într-un mod netransparent, dictatorial și iresponsabil.

Cu titlu de exemplu, în penitenciare, ca și în multe alte instituții de forță ale statului, măsurile de austeritate au fost luate intempestiv, fără discernământ și fără o cunoaștere clară a nevoilor reale ale sistemului, raportată la deficitul acut de personal, la lipsa dotărilor elementare și, totodată, fără o consultare reală a organizațiilor sindicale”, arată FSANP într-un comunicat.

Blocarea angajărilor în instituțiile de forță ale statutului vulnerabilizează securitatea României și siguranța românilor, iar infractorii vor profita la maxim de incapacitatea statului de a-si apăra propriii cetățeni, declară Cosmin Dorobanțu, președintele federației.

„Sindicatele din penitenciare consideră că modul opac și dictatorial de elaborare a ordonanței austerității de către Guvernul Ciucă accelerează conspiraționistul și alimentează dezinformarea opiniei publice, afectează dramatic valorile fundamentale ale democrației și conduce ireversibil la scăderea încrederii românilor în autoritățile statului”, menționează sindicatele.

În aceste coordonate, sindicatele din penitenciare somează Guvernul României să coopereze cu cetățenii, să se depărteze de granița abuzului de putere și să-și arate disponibilitate în comunicare, pentru a se putea dedica rezolvării situațiilor de criză în care se află România în aceste vremuri.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...