La 79 de ani de la începerea procesului în care Iuliu Maniu, Ion Mihalache și alți lideri ai Partidului Național Țărănesc au fost condamnați în urma unui proces politic, Diana Ionescu, lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, readuce în discuție o temă pe care sistemul judiciar românesc nu a analizat-o suficient, anume colaborarea magistraților și a profesioniștilor dreptului cu regimurile autoritare.
Într-o postare publicată pe Facebook, Diana Ionescu atrage atenția că justiția din România de astăzi, inclusiv în dimensiunea sa etică, poartă consecințele unei istorii insuficient asumate. Este vorba despre modul în care judecători, procurori și profesori de drept au acceptat să servească regimurile autoritare, transformând justiția într-un instrument de eliminare a adversarilor politici.
Procesul liderilor PNȚ a început la 29 octombrie 1947, după ce partidul fusese deja dizolvat în vara aceluiași an. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost condamnați la muncă silnică pe viață, iar procesul a devenit unul dintre momentele prin care noul regim comunist a înlăturat conducerea opoziției politice. Maniu a murit în închisoarea de la Sighet, la 5 februarie 1953.
Dedublarea judecătorului Petrescu
Diana Ionescu subliniază un detaliu relevant pentru înțelegerea mecanismelor prin care justiția a fost pusă în slujba puterii politice. Președintele completului de judecată care l-a condamnat pe Iuliu Maniu, colonelul magistrat Alexandru Petrescu, condamnase în 1941, în timpul regimului Antonescu, lideri comuniști aflați în ilegalitate. Șase ani mai târziu, același magistrat servea noul regim politic. „Ce i-a determinat pe acești oameni să colaboreze cu regimul comunist? Ce i-a determinat, în alți ani, pe alți profesioniști ai dreptului să colaboreze cu regimul fascist al României? Putem înțelege frica, dar cum comentăm oportunismul?”, se întreabă cadrul universitar.

Autoarea postării consideră că analiza acestor comportamente nu ar trebui să rămână exclusiv în zona cercetării istorice, ci trebuie să devină parte a educației juridice. În opinia sa, facultățile de drept și sistemul judiciar nu au discutat suficient despre responsabilitatea individuală a celor care au acceptat să participe la mecanismele represive ale unor regimuri autoritare.
Istoria compromisurilor din justiție și lipsa anticorpilor morali
Diana Ionescu avertizează că o istorie prezentată selectiv, în care colaborarea unor profesioniști ai dreptului cu regimurile autoritare este trecută sub tăcere sau minimalizată, nu poate oferi viitorilor magistrați repere etice solide. „Colaborarea oamenilor dreptului (judecători, procurori, dar și profesori ai facultăților de drept) cu regimurile autoritare este o temă de reflecție menită să ne creeze anticorpi. Lipsa acestor anticorpi are astăzi consecințe”, scrie lectorul universitar.
În contraponderea celor care au colaborat cu regimurile autoritare, Diana Ionescu amintește de profesioniștii dreptului care au ales să se opună, chiar cu prețul libertății sau al vieții. Pentru ea, exemplul acestora trebuie să devină un reper al educației juridice, nu o simplă evocare istorică.
Postarea este însoțită de o fotografie în care Iuliu Maniu, la vârsta de 74 de ani, apare în picioare în fața completului de judecată care urma să-l condamne la închisoare pe viață. Unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 a murit în detenție, iar trupul său a fost îngropat noaptea, într-o groapă fără nume. Locul în care se află osemintele sale nu este cunoscut nici astăzi. „Poate că anticorpii de care vorbeam încep de aici: să nu uităm chipul celui care a stat în picioare în fața unei justiții care îl condamnase dinainte. Să nu uităm și să facem din această amintire cea mai puternică lecție de drept și de etică”, își încheie Diana Ionescu mesajul.



