SPECIAL ARAD Cu ce amenințări se confruntă Aradul. Interviu cu șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Arad

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Arad se confruntă cu provocări tot mai complexe, scrie publicația Special Arad.

Comisarul-șef Ovidiu Budea, șeful serviciului, spune că aderarea României la spațiul Schengen a schimbat semnificativ modul în care sunt monitorizate riscurile, în special în ceea ce privește traficul ilegal de arme. Într-un interviu acordat Special Arad, comisarul șef vorbește despre noile amenințări, cele mai frecvente greșeli ale deținătorilor de arme, fenomenul pesticidelor și deșeurilor ilegale, dar și despre schimbările pe care le-a implementat în cadrul structurii pe care o conduce.

Comisarul-șef Ovidiu Budea, aflat la conducerea serviciului din 2023, are o experiență de peste două decenii în Poliția Română. Încadrat în anul 2001, și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei în domeniul investigațiilor criminale, inclusiv nouă ani în cadrul Serviciului Investigații Criminale – compartimentul grupări infracționale, aproape doi ani la compartimentul Omoruri, iar din 2021 a condus Biroul Investigații Criminale al Poliției Municipiului Arad, înainte de a prelua actuala funcție.

Special Arad: Din experiență ultimilor doi ani, care este cea mai mare schimbare pe care ați observat-o în județul Arad în ceea ce privește infracțiunile la regimul armelor?

Ovidiu Budea: Cea mai mare provocare pe care o avem, și mai ales în contextul aderării României la spațiul Schengen, este tranzitul de arme, mai ales scurte, pistoale, dinspre Turcia, spre țările vestice. În Turcia sunt tot felul de făbricuțe, așa numite, de componente. Nu fabrică arme, dar pot să fabrice componente. Și sunt diverse persoane care cumpără componente de la diverși producători, asamblează arme și le vând pe piață neagră. Și au început să apară și la noi. Fiind contextul cu lipsa controalelor la frontieră, e o provocare și la intrarea în țară, și la ieșire, să ai control pe astfel de arme.

Citește interviul integral în Specialarad.ro

Citește și: Unde se termină critica Israelului și unde începe antisemitismul. O dispută care a devenit ea însăși antisemită

(Sursa foto: Special Arad)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related