Primul spital construit din donațiile românilor a fost inaugurat

Data:

Primul spital construit din donațiile românilor, Spitalul Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă din România, a fost inaugurat vineri. Unitatea medicală se află în curtea Spitalului „Marie Curie” din București.

Evenimentul în care a fost anunțată finalizarea Spitalului a avut loc pe 24 noiembrie și a fost organizat de cei de la Dăruiește Viață, asociația care a pornit toată această inițiativă.

Pentru a marca momentul, luminile din interiorul Spitalului au fost aprinse de Vlăduț, unul dintre copiii-veterani, care a făcut parte din campaniile de strângere de fonduri ale Asociației.

Citește și: Cât de eficiente sunt autobuzele electrice. Calcule din Slatina, orașul cu transport în comun 100% electric

„Noi am făcut un spital”

Fondatorii Dăruiește Viață au spus că nu se vor opri aici și urmează să construiască o a doua clădire, tot în curtea Spitalului Marie Curie pentru a crea un campus medical.

Citește și: Muzeul Brukenthal expune în premieră tablouri de Gustav Klimt de la Peleş

„Astăzi, cu emoție, noi spunem „Noi am făcut un spital”, un spital în care, pentru prima dată în România, un copil bolnav de cancer va putea fi tratat așa cum orice părinte își dorește.

De mâine, noi spunem „Facem un campus medical”. Avem nevoie să mutăm toate specialitățile Spitalului „Marie Curie” în spații noi, să construim spații de training, ce cercetare, să facem un hotel pentru părinți și copii.

Noi nu ne oprim aici, iar pe voi vă rugăm să ne susțineți în continuare”, a declarat Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei Dăruieşte Viaţă și iniţiatoarea proiectului.

Investiția pentru acest spital a fost de 53 de milioane de euro, bani strânși exclusiv din donații venite din partea persoanelor fizice sau a companiilor. Peste 350 de mii de oameni și peste 8.000 de firme au investit în construirea noului spital.

„Mulțumim tuturor celor care au donat. Într-o țară în care avem tot mai puțină încredere unii în alții, peste 350 de mii de oameni și peste 8.000 de companii au pus bani și încrederea lor să construim acest spital.

Este o dovadă a faptului că noi, românii, chiar putem împreună”, a spus Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață, în cadrul evenimentului.

„Pentru mine astăzi este 1 decembrie”

Prezent la inaugurarea Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă a fost și Tudor Chirilă care a rămas impresionat de cei peste 350 de mii de oameni care au făcut posibil construirea acestei unități medicale.

„Noi ştim limba română, adică noi vom face, noi facem, noi am făcut. Statul român nu ştie limba română. Statul român doar o să facă, el e încă la declinare la timpul viitor.

Nu a învăţat nici prezentul, nici trecutul, prin urmare eu am o problemă cu statul român, pentru că prima dată trebuie să înveţe româneşte ca să poată să vorbească cu cetăţenii ţării lui şi ca să nu mai existe o adversitate între noi şi statul român, pentru că asta nu poate să fie negată. Pentru mine astăzi este 1 decembrie.

Nu pe 1 decembrie, astăzi e 1 decembrie, pentru că pe mine nu mă impresionează tehnica militară şi avioanele care dau raită pe deasupra Arcului de Triumf, ci mă impresionează că 350.000 de români au pus bani şi vă daţi seama ce ţară este asta în care se face o asemenea clădire, ce ţară este asta în care nişte oameni fac un spital, cu toată adversitatea statului român. Ce potenţial ar putea să aibă ţara asta dacă nu am fi conduşi de hoţi”, a afirmat artistul.

Un spital construit în jurul copiilor, nu al bolii

Cei prezenți la inaugurare au avut parte și de tururi ghidate în interiorul spitalului. Pentru că, așa cum au declarat în mai multe rânduri atât Carmen Uscatu, cât și Oana Gheorgiu, Spitalul este construit în jurul copiilor și nu în jurul bolii, pe lângă sălile de operații dotate cu aparatură de ultimă generație și saloane moderne, clădirea are un loc de joacă, un observator, un cinema, dar și alte locuri dedicate celor mici sau părinților.

„Aici avem un observator astronomic unde copii vor putea veni să se uite la stele, este un adevărat observator astronomic și abia așteptăm să fie stele să ne uităm cu toții”, a prezentat Oana Gheorghiu care a condus, împreuna de Carmen Uscatu, unul dintre tururile ghidate.

Primul spital construit din donațiile românilor are și un observator pe acoperiș, pentru micii pacienți
Primul spital construit din donațiile românilor are și un observator pe acoperiș, pentru micii pacienți

„Aici, pe acoperiși, pe lângă observator, avem toată uzina spitalului, toate aceste echipamente care funcționează în continuu păstrează condițiile de umiditate, de presiune, de temperatură stabile în spital. Ferestrele u se deschid și evident că toate instalațiile sunt în tavanele fiecărui etaj. Așa trebuie să arate un spital”, a arătat Carmen Uscatu.

O grădină interioară dedicată copiilor

Cele două fondatoare ale Asociației Dăruiește Viață au prezentat și locul de joacă de care copiii aflați la tratament vor putea să se bucure.

„Acesta este cel mai frumos loc din spital, zicem noi. Este o grădină interioară. Tot ce vedeți aici sunt plante naturale stabilizate special pentru spital pentru că nu avem voie cu plante verzi care necesită apă. Arhitecta noastră, împreună cu managerul de proiect au gândit această grădină altfel”, a afirmat Oana Gheorghiu.

Primul spital construit din donațiile românilor are și o sală de joacă, o premieră în România
Primul spital construit din donațiile românilor are și o sală de joacă, o premieră în România

„Chiar este o grădină interioară Spitalului pentru că aceste geamuri se deschid și devine un spațiu în natură. Iarna el nu este încălzit, așa că copilul își pune căciulița să vină aici. Cea ce este impresionant sunt aceste căsuțe care sunt ferestrele către compartimentul de transplant de celule stem. În timpul tratamentelor, copiii care au leucemii vin și stau 4 sau chiar 6 săptămâni și din cauza tratamentelor agresive ei au nevoie de o izolare completă.

Din work-shop-urile pe care le-am făcut, înainte de a începe acest proiect, cu copiii și cu părinții care au trecut prin această boală au reieșit niște lucruri pe care am încercat să le implementăm în acest spital. A reieșit, de la unul dintre copiii, că lui cel mai mult îi lipseau prietenii din salon. Această grădină interioară în care copiii se pot juca este alături de sălile de transplant astfel încât ei să poată comunica prin acele interfoane existente la fiecare fereastră”, a explicat Carmen Uscatu.

Terapia intensivă- diferența între viață și moarte

Secția de terapie intensivă este una modernă, cu paturi individuale pentru copii și cu câte un fotoliu extensibil pentru părinți. Accesul în salon este posibil doar după în urma spălatului pe mâni. Astfel că la intrarea în saloane există chiuvete instalate în pereți.

„Șansa pe care ți-o dă un compartiment modern de terapie intensivă este diferența dintre viață și moarte. La terapie intensivă proiectul a fost gândit cu camere individuale pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Se intră în baza faptului că te speli pe mâini și așa se va deschide ușa, dar există și buton de panică în cazul în care trebuie intrat forțat” a arătat Carmen Uscatu.

Primul spital construit din donațiile românilor are și o sală de joacă, o premieră în România are săli ultramoderne de terapie intensivă
Primul spital construit din donațiile românilor are și o sală de joacă, o premieră în România are săli ultramoderne de terapie intensivă

Spitalul este gata și urmează relocarea secțiilor din actualul Spital Marie Curie și tratarea pacienților în noua clădire, în primele luni ale anului 2024. În iunie 2018, a fost turnată fundația Spitalului, iar în noiembrie 2023 au fost finalizate: prima clădire, o centrală termică și o stație de ozonare.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

5 multinaționale sunt responsabile pentru un sfert din poluarea cu plastic din lume

5 multinaționale sunt responsabile pentru un sfert din poluarea...

Savantul din România cu șanse la Nobel. Este fizician

Savantul din România cu mari șanse la câștigarea Premiului...