Senatul SUA a adoptat un pachet de ajutor de 95 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Data:

Senatul SUA a adoptat un pachet de ajutor, în valoare de 95,34 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan. Senatul este dominat de democrați, prin urmare situația ajutorului este incertă în Camera Reprezentanților, controlată de republicani.

Senatorii au aprobat măsura cu un vot de 70-29. Douăzeci și doi de republicani s-au alăturat majorității democraților, pentru a susține proiectul de lege.

„Cu siguranță au trecut ani, poate decenii, de când Senatul nu a mai adoptat o lege care are un impact atât de mare nu doar asupra securității noastre naționale, nu doar asupra securității aliaților noștri, ci și asupra securității democrației occidentale”, a declarat liderul majorității democrate, Chuck Schumer.

Citește și: Cum a scăpat de închisoare afaceristul Marin Anton, acuzat că a luat o șpagă de 5,3 milioane de euro

Finanțarea este crucială

Conducerea Ucrainei consideră că finanțarea este crucială, în condițiile în care continuă să respingă atacurile rusești și încearcă să își mențină economia afectată, în timp ce războiul se apropie de al treilea an.

Președintele SUA, Joe Biden, a făcut presiuni pentru acest pachet de măsuri de luni de zile, dar s-a confruntat cu opoziția republicanilor de linie dură, în special în Camera Reprezentanților, potrivit Reuters.

Pachetul include, de asemenea, fonduri pentru Israel, ajutor umanitar pentru palestinienii din Gaza și pentru apărarea Taiwanului.

Oficialii ucraineni au avertizat în legătură cu lipsa de arme, în condițiile în care Rusia continuă să lanseze noi atacuri.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a aplaudat adoptarea proiectului de lege. „Ajutorul american aduce mai aproape pacea în Ucraina și reinstaurează stabilitatea globală, ceea ce duce la creșterea securității și prosperității pentru toți americanii și pentru întreaga lume„, a declarat Zelenski pe platforma de socializare X.

Citește și: Cum a fost salvată Roșia Montană de la o distrugere completă. Procesul de la Washington, văzut din Munții Apuseni    

Senatul SUA a adoptat un pachet de ajutor de 95 miliarde de dolari. Dar mai este un hop

Ambele camere ale Congresului trebuie să aprobe pachetul de ajutor, înainte ca Biden să o poată semna ca lege, scrie Reuters.

Nu este clar dacă președintele republican al Camerei Deputaților, Mike Johnson, va supune proiectul de lege la vot, după ce a reproșat că nu conține prevederi pentru a stopa un flux record de migranți care traversează granița dintre SUA și Mexic.

Săptămâna trecută, republicanii din Senat au blocat un proiect de lege care ar fi cuplat ajutorul pentru Ucraina și alți aliați cu cele mai radicale modificări ale politicii de frontieră din ultimele decenii, după ce Donald Trump, candidatul principal republican la președinție, a criticat vehement acest acord, arată Reuters.

Susținătorii pachetului de ajutor pentru Ucraina au urmărit cu precauție reacția lui Trump. Până acum, fostul președinte l-a criticat pe rețelele de socializare, spunând că ar trebui să ia forma unui împrumut, și, de asemenea, i-a speriat pe aliații SUA în weekend sugerând că ar putea încuraja agresiunea împotriva membrilor NATO care, în opinia sa, nu își plătesc cotizațiile la NATO.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

NATO, UE și SUA consideră iresponsabile exercițiile nucleare din Rusia

NATO, UE şi SUA au calificat luni drept iresponsabile...

Inteligența artificială îi ajută pe cercetători să identifice evreii uciși în Holocaust

Cercetători din Israel apelează la inteligenţa artificială (AI) pentru...

Comisia Europeană vrea să încheie o procedură împotriva Poloniei declanșată în 2017

Comisia Europeană şi-a anunţat luni intenţia de a pune...