Joi, 22 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Gorj, sprijiniți de Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din cadrul Poliției Capitalei (DGPMB), au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară – trei pe raza județului Gorj și unul în municipiul București, informează publicația Sud Vest.
Dosarul penal instrumentat sub coordonarea Parchetului vizează fapte grave: înșelăciune, neplata stopajului la sursă către bugetul de stat și cesionarea fictivă a părților sociale ale unei firme pentru a scăpa de dosar penal.
Surse judiciare au confirmat că ancheta îl vizează în mod direct pe soțul vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, personaj pe care publicația Sud Vest l-a prezentat în materialul de investigație dedicat „lupului moralist” instalat în funcții de etică la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Potrivit comunicatului oficial al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, perchezițiile de joi au avut loc în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, reținerea și neplata, încasarea și neplata, în termenul prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, precum și transmiterea fictivă a părților sociale ale unei societăți comerciale în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală.
În perioada 4 septembrie – 24 octombrie 2024, persoana suspectată în acest dosar ar fi indus și menținut în eroare o firmă comercială parteneră, de la care a achiziționat piese auto în valoare totală de 67.320 de lei, fără a achita vreodată contravaloarea acestora, potrivit publicației Sud Vest.
Continuarea, în Sudvest.ro
(Fotografie generică. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)



