Suedia nu va iniția în Consiliul UE un vot pentru primirea Bulgariei și României în Schengen

Data:

Suedia – țară care deține președinția Consiliului Uniunii Europene – nu va iniția un vot pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen până când nu se va ajunge la un acord cu statele care s-au opus acceptării celor două state în spațiul european de liberă circulație, a declarat reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson, citat de Novinite.

Lars Danielsson a precizat că președinția suedeză a Consiliului UE va organiza „consultări intensive” cu privire la modul în care se va proceda.

  • „Aceasta, desigur, include cele două țări în cauză, precum și țările care au indicat că au o problemă cu acest proces.
  • De asemenea, observăm că unele dintre motivele pentru care nu a existat o decizie pozitivă în decembrie nu sunt direct legate de probleme europene sau de probleme care sunt în prerogativele președinției”, a afirmat reprezentantul permanent al Suediei la UE.

El a spus că au fost începute consultările bilaterale cu statele implicate, iar la acest moment nu poate spune când va putea fi repusă pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne tema aderării României și Bulgariei la Schengen.

  • „În opinia noastră, cu cât mai repede, cu atât mai bine.
  • Dar nu vedem niciun rost să o înscriem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliul JAI.
  • Așa că vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile implicate”, a afirmat reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson, potrivit Novinite.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, președinția Consiliului UE este asigurată de Suedia. Urmează Spania – iulie-decembrie 2023, Belgia – ianuarie-iunie 2024 și Ungaria – iulie-decembrie 2024.

Președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare șase luni între statele membre ale UE. În cursul acestei perioade de șase luni, președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului, titrează Hotnews.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Un mesaj pentru nepotul meu. Și pentru restul Europei” | Gazeta de Stâlpeni

„Un mesaj pentru nepotul meu. Și pentru restul Europei”,...

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi achiziționate din Kazahstan | Aktual24

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi...

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață | Deutsche Welle

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață,...