Thomas Ostermeier a început repetițiile cu „Hedda Gabler”, la Teatrul Național din București

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Thomas Ostermeier a început repetițiile cu „Hedda Gabler”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București (TNB).

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România și va transpune pe scena Sălii „Ion Caramitru” a TNB piesa „Hedda Gabler” a lui Henrik Ibsen.

În distribuția spectacolului se găsesc actorii: Raluca Aprodu, Crina Semciuc, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean, Marius Manole și Lari Giorgescu. Echipa de creație este compusă din Jan Peppelbaum (decoruri), Ruxandra Bușneag (costume), Malte Beckenbach (muzică), în timp ce de video s-a ocupat Sebastien Dupouey.

Thomas Ostermeier, figură de prim-plan a teatrului contemporan, director artistic al celebrului teatru Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin, artist asociat al Festivalului de la Avignon, deţinător al Premiului Europa pentru Noi Realități Teatrale, este creator a peste 50 de spectacole în Germania și în lume.

Thomas Ostermeier a început repetițiile cu „Hedda Gabler”

Între anii 1992-1996 a studiat regia la Facultatea de Actorie „Ernst Busch” din Berlin. Pe lângă numeroase premii pentru producții individuale, ca de exemplu Premiul Friedrich-Luft (Măsură pentru măsură), Grand Prix de la Critique și Premiul Criticilor din Barcelona (Hamlet, 2009), Thomas Ostermeier a primit, în 2011, Leul de Aur al Bienalei de la Veneția pentru întreaga sa operă.

A fost distins de Ministerul Francez pentru Cultură și Comunicare cu titlul de „Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres”.

„Hedda Gabler” este o piesă de teatru scrisă de Henrik Ibsen în jurul anului 1890, considerată de majoritatea criticilor ca fiind reprezentativă pentru dramaturgia secolului XlX. Premiera oficială a spectacolului „Hedda Gabler” va avea loc pe 13 aprilie 2024, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național din București.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

CSM, din nou cu ochii pe Tribunalul Prahova. Soția judecătorului Alin Ene, promovată din nou

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...

România se îngroapă în deșeuri, în timp ce industria care le elimină este sufocată de costurile energiei

Economia circulară a devenit una dintre principalele direcții strategice...

BREAKING Guvernul Veștea n-a trecut de votul în Parlament

UPDATE: Guvernul Adrian Veștea a fost respins, luni, de...