Tabăra pro-UE din Islanda a primit un impuls neașteptat din partea președintelui american Donald Trump, ale cărui declarații despre Groenlanda au adus o puternică dimensiune geopolitică referendumului de sâmbătă privind reluarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Tot „efectul” Trump i-a ajutat pe premierii Canadei si Danemarcei să câștige ultimele alegeri generale.
În mod normal, dezbaterea s-ar fi concentrat pe vechile nemulțumiri ale islandezilor față de Bruxelles, precum problema cotelor de pescuit. A fost unul din motivele pentru care Islanda a suspendat procesul de aderare în 2013.
Un vot „Da” ar redeschide negocierile cu Bruxellesul, dar aderarea efectivă ar necesita ulterior un nou referendum.
Relația Islandei cu Uniunea Europeană a fost departe de a urma un parcurs liniar. Țara insulară a depus cererea de aderare la UE în 2009, în urma unei crize financiare profunde. Negocierile de aderare au fost în cele din urmă suspendate după ce, în 2013, la putere a venit o coaliție eurosceptică.
Până atunci, economia Islandei își revenise puternic, eliminând unul dintre principalele motive pentru aderarea la UE, iar sprijinul public pentru acest demers scăzuse, pe măsură ce negocierile se blocaseră în jurul chestiunii sensibile a pescuitului.
Astfel, în 2015, guvernul islandez a informat Bruxellesul că nu intenționează să reia negocierile de aderare și că Islanda nu mai trebuie considerată țară candidată.
Schimbarea de direcție a venit în 2024, când o coaliție guvernamentală pro-europeană a preluat puterea. Acordul de coaliție prevedea organizarea, înainte de 2027, a unui referendum privind reluarea negocierilor de aderare.
Din nou despre „efectul” Trump
Acum însă, amenințările lui Trump de a anexa Groenlanda – cel mai apropiat vecin al Islandei – au făcut ca securitatea și locul Islandei în alianțele internaționale să devină teme centrale pentru cei aproximativ 270.000 de alegători ai insulei vulcanice din Atlanticul de Nord.
Citește și: De ce sunt țări bogate din nordul Europei atrase de UE? Sau Canada și poate chiar Marea Britanie?
Trump nu este însă singura preocupare de securitate din regiune.
Rusia și China încearcă la rândul lor să-și consolideze pozițiile și să obțină acces la resursele arctice, ceea ce face ca întrebările privind alianțele internaționale să devină tot mai importante pentru Islanda.
Fostul primar al Reykjavikului, Dagur Eggertsson, una dintre figurile importante ale campaniei pro-UE „Da”, spune că amenințările lui Trump la adresa Groenlandei influențează deja dezbaterea din Islanda și îi determină pe alegători să se gândească mai serios la poziția strategică a țării.
„Această problemă nu este rezolvată”, a declarat parlamentarul social-democrat referindu-se la intențiile SUA asupra Groenlandei, al cărei litoral se află la mai puțin de 300 de kilometri de Islanda. „Trump a fost foarte vocal, nu doar anul trecut, ci din nou și din nou. Este un lucru la care oamenii se gândesc pe stradă.”
Deși Trump și-a temperat la începutul anului unele dintre declarațiile cele mai belicoase privind preluarea Groenlandei, el a insistat în continuare, la summitul NATO de la Ankara din iulie, că teritoriul „ar trebui să fie controlat de Statele Unite, nu de Danemarca”.
În fața acestei tensiuni regionale, Eggertsson, care conduce și delegația Islandei la Adunarea Parlamentară a NATO, a reluat argumentul premierului canadian Mark Carney privind miza pentru statele mai mici: „Țările mici și mijlocii trebuie să rămână unite”.
Pentru Islanda, spune el, aceasta înseamnă legături mai strânse cu Europa. „Problema este acum mai urgentă decât înainte”, a declarat Eggertsson.
O chestiune de suveranitate
Tema centrală a referendumului islandez este suveranitatea. Dar argumentele se lovesc unul de altul, iar sondajele sugerează că rezultatul este foarte strâns.
Un sondaj Gallup realizat la mijlocul lunii august indica un avantaj de doar 51,5% pentru tabăra „Da”.
În timp ce susținătorii aderării, precum Eggertsson, insistă asupra implicațiilor regionale ale amenințărilor la adresa suveranității Groenlandei, tabăra „Nu” susține că, la rândul său, UE ar putea limita suveranitatea Islandei, mai ales în domenii sensibile politic precum pescuitul și agricultura.
Eiríkur Bergmann, profesor de științe politice la Universitatea Bifröst, explică faptul că suveranitatea națională se află în centrul dezbaterii politice islandeze încă de la obținerea independenței față de Danemarca, în 1944.
„Există două tabere și ambele se raportează la aceeași moștenire. Una susține că Islanda trebuie să adere la Uniunea Europeană pentru a-și consolida suveranitatea și a-și proteja moștenirea luptei pentru independență. Cealaltă, la fel de vocală, avertizează împotriva aderării la UE exact din același motiv, susținând că aceasta ar reprezenta o amenințare pentru suveranitatea Islandei”, spune Bergmann, citat de Politico
Sentimentele legate de independența și identitatea națională au rădăcini adânci. Parlamentul Islandei, Althing, este una dintre cele mai vechi adunări parlamentare alese din lume, cu o istorie de peste un mileniu.
Islanda este membră NATO și are un acord bilateral de apărare cu Statele Unite încă din 1951.
În același timp, Islanda face parte din Spațiul Economic European (SEE) și se estimează că aplică deja aproximativ trei sferturi din normele UE prin acest acord. Țara face parte și din Spațiul Schengen, ceea ce permite călătoria fără controale de frontieră cu majoritatea statelor membre UE. Referendumul va clarifica sâmbătă dacă islandezii consideră că merită ca guvernul să reia negocierile de aderare sau participarea în SEE este suficientă.
(FOTO: AGERPRES FOTO / Xinhua)
