Un cetățean a întrebat Primăria Craiova dacă Putin a cerut autorizație de construire în oraș

Data:

Solicitare inedită adresată Primăriei Municipiului Craiova. Potrivit Știri Craiova, un cetățean a cerut, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să i se comunice dacă printre cei care ar fi sunat la instituție și ar fi cerut să nu îi mai apară numele pe lista autorizatiilor de construire s-ar număra și Vladimir Vladimirovich Putin, președintele Rusiei.

Asta în condițiile în care reprezentanții autorității locale au pretins că decizia de anonimizare a acestor acte are la bază Regulamentul de protecția a datelor cu caracter personal (GDPR), dar și cererile exprese ale unor persoane, unele transmise, potrivit primăriei, prin telefon (detalii AICI).  

Citește și: Antiplagiat: Ce pot face Iohannis, Dîncu, Cioroianu?

După ce a anonimizat parțial numele persoanelor fizice cărora le emite certificate de urbanism și complet autorizațiile de construire, motivând că au fost ”câteva” sesizări scrise și telefonice în acest sens, Primăria Craiova a primit, din partea unui cetățean, solicitarea să-i comunice dacă președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, se numără printre cei care au cerut, prin telefon, ca numele să îi fie secretizat pe documentele de urbanism.

Curiozitatea cetățeanului a fost stârnită de o autorizație care avea ca obiect extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale pe o stradă din Craiova și pe care nu apărea numele solicitantului. Probabil în contextul războiului și a frământărilor legate de problema gazelor.

Continuarea, în Știri Craiova!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Danube Rock Revolution Festival. Patru zile de rock pur la Galați

Legendara Uriah Heep, trupe consacrate precum Iris, Dirty Shirt,...