Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, informează Agerpres.
„În dimineaţa zilei de 19 octombrie, în jurul orei 08:40, poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un elev de clasa a VII-a, al unei unităţi de învăţământ din municipiul Bistriţa, ar fi agresat cu un cuţit o profesoară şi un alt elev. Elevul a fost imobilizat de poliţişti şi se află în custodia acestora. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care le acordă îngrijiri medicale”, a transmis IPJ.
La faţa locului intervin poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică şi Biroului de Investigaţii Criminale ale Poliţiei Municipiului Bistriţa, precum şi poliţişti din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineaţa pe un alt elev de clasa a VI-a şi pe o profesoară de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” ar avea tendinţe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie.
Potrivit acestuia, atacul a avut loc într-o sală de clasă.
„Din păcate, avem un eveniment neplăcut, un elev de clasa a VII-a a intrat în şcoală cu un cuţit, a căutat un alt elev de clasa a VI-a căruia voia să îi facă rău. A bătut la uşă, profesoara a deschis uşa şi nu i-a dat voie sa intre în clasă şi, în acel moment, a atacat profesoara, i-a aplicat câteva lovituri de cuţit în zona frunţii şi în zona lateral abdominală, profesoara a strigat după ajutor, copilul a intrat în clasă căutând persoana pe care o viza, nu a reuşit să o rănească, ceilalţi copii au încercat să o salveze şi unul dintre colegi a fost, la rândul lui, rănit. Victimele sunt în afara oricărui pericol, ancheta a fost preluată de DIICOT, se pare că minorul are ceva tendinţe de radicalizare. Elevul este din şcoală, s-a dus să caute un elev de clasa a VI-a care, spunea el, este de altă religie”, a spus Şteopoaie, citat de Agerpres.
El a adăugat că, în prezent, cursurile sunt suspendate.
„Transmit părinţilor să stea liniştiţi că situaţia este sub control, am suspendat cursurile pe rând, acei copii la care vin părinţii să îi ia acasă, pleacă acasă, ceilalţi stau sub supraveghere. Situaţia va reveni la normal, şcoala are camere de supraveghere atât pe holuri, cât şi în clase”, a mai punctat inspectoratul şcolar general al ISJ Bistriţa-Năsăud.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa au transmis că victimele atacului sunt conştiente şi stabile.
„La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa au fost aduşi astăzi o femeie în vârstă de 28 de ani şi un minor în vârstă de 12 ani, care prezintă plăgi produse prin agresiune în incinta unei unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Bistriţa. Ambii pacienţi sunt conştienţi, stabili, speriaţi şi se află în curs de investigaţii medicale la UPU-SMURD, respectiv la UPU Pediatrie”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Camelia Strungari.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



