Un fals poliţist, fotografiat în timp ce oprea mașinile pe un drum din Maramureș

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un fals poliţist, fotografiat în timp ce oprea mașinile pe un drum din Maramureș. Bărbatul, din comuna Rogoz, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a fost fotografiat de DJ 171C în timp ce simula oprirea autovehiculelor folosind un baston reflectorizant, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Citește și: Cât de credibil este sondajul INSOMAR care îi arată pe AUR și pe Firea pe primul loc

„Poliţiştii din oraşul Târgu Lăpuş s-au sesizat din oficiu ieri, 2 septembrie, în urma unor postări în mediul online, din care a reieşit faptul că un bărbat de 42 de ani din Rogoz ar fi fost fotografiat pe DJ 171C îmbrăcat cu un tricou având inscripţia Poliţia Română şi cu un baston reflectorizant. Acesta ar fi simulat oprirea autovehiculelor”, a spus Ionela Cozma, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea de calităţi oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 258 din Codul penal.

Potrivit Ziarmm.ro, bărbatul ar fi comandat tricoul cu însemnele Poliției Române pe internet.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: IPJ Maramureș)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

INSP: A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în investigaţie epidemiologică

Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut precizări, vineri...

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, arestați preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri...

Kelemen Hunor: Prima noastră opţiune este să refacem coaliţia. În cel mai rău caz, rămânem în opoziţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după şedinţa de...