Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Data:

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor consular în Turcia. Cei nouă studenți și profesorul coordonator erau cazați la un hotel din Kahraman Maraş, transmite MAE. O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara se deplasează la acest moment la fața locului, cu două autovehicule, în vederea preluării cetățenilor români, urmând a fi stabilite ulterior detaliile privind transportul în România.

Comunicatul integral al MAE:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care se aflau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremurul produs la 6 februarie 2023. Grupul de cetățeni români, alcătuit din nouă studenți și un profesor coordonator, a solicitat asistență consulară și sprijin pentru repatriere. Ca urmare a dialogului reprezentanților ambasadei cu cetățenii români și cu autoritățile locale, s-a confirmat faptul că cetățenii români sunt în siguranță.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara se deplasează la acest moment la fața locului, cu două autovehicule, în vederea preluării cetățenilor români, urmând a fi stabilite ulterior detaliile privind transportul în România.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate alte solicitări de asistență consulară în legătură cu acest cutremur sau semnalari din partea autorităților turce privind cetățeni români afectați. Ambasada României la Ankara continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competențelor legale, dacă situația o va impune.

MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare: +90.532.318.1726.

Grupul de studenți români și profesorul coordonator vor fi repatriați, luni, la bordul aeronavei care va transporta echipele de salvatori români către Turcia.

„Din dispoziția Prim-ministrului Nicolae Ciucă, cei nouă studenți români și profesorul coordonator care au solicitat sprijinul statului român în urma cutremurului din Turcia vor fi repatriați astăzi. Ei vor fi preluați la bordul aeronavei care va transporta echipele de salvatori români către Turcia”, a anunțat Guvernul. (G4 Media)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Efectul sancțiunilor împotriva Rusiei și Iranului este limitat, dar nu prea există alternativă

Sancțiunile împotriva Iranului există de 40 de ani iar...

Riscul unui nou război. Avertismentul președintelui Azerbaidjanului| Aktual24

Riscul unui nou război. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev a...