Un senator PNL și-a retras semnătura de pe legea care desființează ONG-urile

Data:

Proiectul de lege prin care „orice persoană interesată” putea cere desființarea unei ONG dacă nu respecta o prevedere care era pe de o parte inutilă, iar pe de altă parte imposibil de aplicat, a fost retrimis la Comisia Juridică a Senatului chiar de către unul dintre inițiatorii săi, Daniel Fenechiu.

Mai mult, unul dintre parlamentarii PNL care a semnat inițial proiectul de lege a anunțat joi că și-a retras semnătura. Inițiativa legislativă a stârnit proteste consistente din partea societății civile.

Susținătorii încep să se retragă

„Mi-am retras semnătura din calitatea de inițiator de pe propunerea legislativă care modifică Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații. Este un gest care mi se pare corect și necesar din partea mea, ca ales și ca cetățean și ca un susținător și colaborator al societății civile din România.

Argumentele care mi-au fost prezentate și care au stat la baza înaintării unei asemenea inițiative pălesc în fața dreptului fundamental al ONG-urilor de a se constitui într-un instrument de cenzurare a abuzurilor dintr-o societate”, a anunțat senatorul PNL Liviu Brătescu.

Citește și: Senatul a făcut un pas înapoi în ceea ce privește desființarea ONG-urilor

Liberalul a afirmat că motivul pentru care a susținut inițial acest proiect are la bază blocaje care intervin în proiectele publice, din cauza numeroaselor contestări în instanță.

„Am avut în minte strict anumite exemple în care mari lucrări de interes public au fost tărăgănate de procese care s-au întins pe ani. Societatea civilă are dreptate în argumentele pe care le-a adus privitoare la această inițiativă legislativă. Avem o problemă reală în Justiție, acolo unde procesele durează mult prea mult și deznodământul vine uneori prea târziu.

Nu doresc nici să mă ascund în spatele argumentului că am semnat fără să citesc sau fără să înțeleg ceea ce am semnat. Am avut în minte strict anumite exemple în care mari lucrări de interes public au fost tărăgănate de procese care s-au întins pe ani.

Societatea civilă are dreptate în argumentele pe care le-a adus privitoare la această inițiativă legislativă.

Avem o problemă reală în Justiție, acolo unde procesele durează mult prea mult și deznodământul vine uneori prea târziu. Acolo trebuie să lucrăm să îmbunătățim lucrurile, nu la îngreunarea muncii celor care semnalează posibile nereguli”.

Amânat, dar doar pentru o săptămână

Chiar Daniel Fenechiu, inițiatorul principal al proiectului, a cerut retrimiterea acestuia la Comisia Juridică, după protestele societății civile.

De asemenea, în ședința de ieri din Senat, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a făcut o solicitare de retrimitere a acestui proiect de lege.

„Am o solicitare de retrimitere la Comisie a punctului 4 pe ordinea de zi, L857. Am avut o discuție cu inițiatorul, domnul Daniel Fenechiu și dorește să facă anumite modificări la textul de lege și în acest sens vă solicit să fiți de acord pentru o săptămână de zile retrimiterea la Comisie”.

Propunerea senatoarei PNL a fost supusă la vot și a primit 80 de voturi „pentru” dintr-un total de 81 de senatori prezenți și o abținere. Prin urmare, proiectul de lege care limitează ONG-urile urmează să fie reevaluat.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul inițiat de senatorul PNL Daniel Fenechiu limitează dreptul ONG-urilor de a contesta în instanță proiecte de interes public sau imobiliare.

Pentru a putea face acest lucru, organizațiile neguvernamentale ar trebui să depună o garanție de 1% din valoarea investiției, „dar nu mai mult de 50.000 de lei”. O sumă care nici o ONG din România nu dispune.

În plus, tot Daniel Fenechiu a adăugat un amendament prin care multe organizații ar urma să fie desființate la cererea în instanță statului sau a „oricărei persoană interesate”.

Citește și: Legea care împiedică ONG-urile să conteste proiecte imobiliare controversate, aproape de aprobare în Senat

Amendamentul prevede că „asociațiile au obligația înființării și menținerii unor registre care să evidențieze veniturile obținute din sponsorizări, precum și veniturile realizate din redirecționarea cotei de 3,5% din impozitul pe venit, pentru anul fiscal anterior încheiat”.

ONG-urile, asociațiile și fundațiile vor trebui să cuprindă în aceste registre denumirea persoanei care a sponsorizat asociația sau a redirecționat cota de 3,5% din impozit pe venit, cuantumul total al veniturilor realizate din sponsorizări sau din redirecționarea cotei de 3,5% din impozit, defalcat pe fiecare persoană și data încheierii fiecărui contract de sponsorizare.

În caz contrar, potrivit acestui amendament, asociaţia va fi dizolvată prin „hotărâre judecătorească la cererea Ministerului Public sau oricărei alte persoane interesate”.

Daniel Fenechiu explică de ce a introdus acest amendament

PRESShub, publicație deținută de un ONG, l-a contactat pe Daniel Fenechiu, inițiatorul proiectului și cel care a adăugat acest amendament pentru a explica cum se așteaptă ca acest registru să fie realizat.

Acesta a spus că este un amendament pe care l-ar fi preluat dintr-o propunere USR și pe care l-a adăugat pe motiv de transparență.

Citește și: Cum justifică senatorul Fenechiu amendamentul care va desființa ONG-uri. „ANAF să arate de unde vin banii”

„ANAF va trebui să menționeze și datele persoanei când banii sunt virați în cont. ANAF trebuie să arate de unde vin banii sau să ne spună cu nu poate și atunci intervenim.

Noi credem că se poate. Este și o formă de a verifica.

Eu donez 3,5% asociației dumneavoastră și vă spun că am donat, dacă banii nu ajung care este forma mea de control legată faptul că am donat banii dacă asociația dumneavoastră nu poate verifica că banii mei au ajuns la dumneavoastră”, a mai zis Daniel Fenechiu.

Senatorul a mai spus și că banii trebuie trecuți în registru în momentul în care suma ajunge în contul firmei, și nu în momentul în care o persoană a făcut transferul.

Expunerea de motive

Parlamentarii Daniel Fenechiu și Cristian Niculescu-Țâgârlaș, care au inițiat proiectul, susțin, în expunerea de motive, că au propus acest act normativ pentru „responsabilizarea organizaţiilor nonguvemamentale pentru acţiunile introduse în justiţie şi limitarea, pentru viitor, a numărului acţiunilor introduse cu rea-credinţă”.

Mai mult, Fenechiu și Tâgârlaș dau vina pe ONG-uri pentru că România nu are mai mulți kilometri de autostradă

„Un ONG poate ataca proiecte majore de infrastructură, în valoare de miliarde de euro, sau mari proiecte imobiliare, plătind taxe derizorii: 20 de lei pentru acţiunea de suspendare şi 50 de lei pentru acţiunea de anulare a unui act administrativ.

Acesta fiind unul din motivele pentru care România nu are autostrăzile pe care ar fi trebuit să le aibă în acest moment, precum şi unul din motivele pentru hidrocentrale finalizate în procent de 90% nu au mai putut fi date în folosinţă.

Astfel, se produc grave prejudicii interesului public prin privarea de servicii esențiale unei societăți modeme și dezvoltate, prejudicii produse bugetului de stat, precum și celorlalte ramuri ale economiei pe orizontală”, afirmă cei doi în expunerea de motive.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...