Un primar din Alba a devenit “Cetățean de Onoare” al comunei pe care o conduce | Alba24

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Primarul din Stremț, județul Alba, Traian Ștefan Popa, a devenit “Cetățean de Onoare” al comunei pe care o conduce, informează Alba24.ro.

Acesta a devenit cetățean de onoare în septembrie 2024. Traian Popa (PSD) a pierdut alegerile din vară în fața unui candidat al PNL.

Pe ultima sută de metri, înainte să predea mandatul de primar, consiliul local pe care încă îl controlează, i-a acordat titlul de cetățean de onoare.

Citește și: Clădiri construite ilegal la Mamaia Nord – cu până la cinci etaje peste limita legală. Cum a fost posibil. INFOGRAFIC cu proiectele și dezvoltatorii

Hotărârea a trecut de consiliul local, deși nu a fost postată pe site-ul instituției, iar diploma i-a fost acordată în cadrul unei sărbători populare: ”Fii satului Geomal”, sat care aparține comunei.

De altfel, momentul a fost trecut în programul manifestării, alături de premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani împreună și de o masă populară.

La eveniment au participat și colegii săi de partid, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, dar și alți aleși locali ai partidului, inclusiv primari și parlamentari.

Traian Ștefan Popa a fost primar la Stremț timp de 24 de ani (primul mandat l-a obținut în anul 2000).

Citește mai multe în Alba24.ro

Citește și: Șef de direcție din Inspecția Judiciară se pensionează la 49 de ani

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Beniamin Todosiu / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Progresul pe două dintre loturile Autostrăzii Unirii, între 10 și 40%

Toate cele patru loturi care vor fi construite sub...

CJ Bihor cumpără 24 de autobuze electrice cu bani europeni

Consiliul Județean Bihor a câștigat peste 85 milioane lei...