Zeci de vârstnici escrocați, abandonați de autorități în fața infractorilor

Data:

Victimele infracțiunilor ajung să fie abandonate în fața infractorilor chiar de către autorități. Trist este că fenomenul se întâmplă și în cazul persoanelor vârstnice, care au fost lăsate fără agoniseala de-o viață de diverși escroci.

Sute de dosare penale aflate așa-zis în lucru la poliție ajung să fie trecute anual într-o așa-zisă evidență pasivă, pentru ca la final să fie clasate ca urmare a prescrierii faptelor. Asta nu pentru că autorii nu ar putea fi prinși, ci pentru că polițiștii sunt prea comozi să mai umble după ei.

Iar dacă vreun infractor nu este dibuit într-un an de zile, victima poate să să-și ia adio de la ideea că autorul va mai fi prins vreodată. Norocul le poate surâde numai dacă făptașul se dă singur de gol.

Citește și: Ce trebuie să faci dacă ai poliță RCA la Euroins

Cel mai bun exemplu este cel al înșelăciunilor prin metoda „Accidentul”, în urma cărora zeci de persoane vârstnice au fost escrocate de diverși indivizi, care, prin povești închipuite spuse la telefon, le-au determinat să le dea banii strânși pentru zile negre.

Continuarea, în Monitorul de Botoșani!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Metoda accidentul – Facebook Poliția Română

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației | Banatul Azi

Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației? Despre această...

Doina Cornea: curaj civic și rezistență morală | Puterea a Cincea

Doina Cornea: curaj civic și rezistență morală. Un adevărat...

Ce efecte are populismul asupra economiei | Revista22

Ce efecte are populismul asupra economiei? Consecințele sunt numeroase...

Tradiții românești de Paște | Bihoreanul

Tradiții românești de Paște. Primăvara este marcată de cea...