Zeci de nereguli la OMV-Petrom descoperite de Protecția Consumatorilor. O benzinărie a fost închisă

Data:

Zeci de nereguli la OMV-Petrom descoperite de Protecția Consumatorilor. Amenzi de zeci de mii de lei, avertismente, produse retrase de la comercializare și o stație închisă temporar.

Printre neregulile constatate se numără și etichetarea neconformă, gramajul înșelător, prețurile afișate incorect, dar și vitrine frigorifice cu urme de mucegai și praf.

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au descoperit zeci de nereguli la stațiile de carburant din rețeaua OMV-Petrom din Iași.

Au fost controlate 10 stații și puncte de lucru, unde comisarii CJPC au constatat numeroase abateri, sancționate atât cu avertismente, cât și cu amenzi de peste 36.000 de lei.

Ce a găsit Protecția Consumatorilor

În plus, reprezentanții de la Protecția Consumatorilor au dispus măsura de închidere temporară a unei unități, pe o durată  de cel mult 6 luni. Este vorba despre punctul de lucru Târgu Frumos, unde funcționa o stație de carburanți și un magazin OMV Petrom.

Contactați și întrebați despre neregulile de la Iași, reprezentanții CJPC au transmis ZdI, un amplu raport din care reies atât probleme ce țin de etichetare neconformă, gramaj necorespunzător, promoții neclare, prețuri afișate incorect, dar și vitrine frigorifice cu urme de mucegai și praf.

Astfel, conform informațiilor oficiale, la punctul de lucru amplasat în șoseaua Nicolina nr. 8-12, OMV Petrom Marketing, comisarii de la Protecția Consumatorilor Iași au descoperit diferențe de preț la băuturile alcoolice aflate la comercializare, promoții neconforme, lipsa fișă de producție la unele produse de patiserie și grătare neigienizate. În acest caz, anunță CJPC“, se vor aplica sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 363/2007, OG 99/2000 și OG 21/1992.”

Zeci de nereguli la OMV-Petrom din Iași

Un alt punct de lucru verificat de comisarii CJPC Iași este cel de pe șoseaua Bucium, nr. 17, OMV Petrom Marketing.

Aici, neregulile constatate sunt după cum urmează: sosuri fără data deschiderii, produse de patiserie și sandvișuri expuse la comercializare în cantitate mai mare decât ce este precizat în raportul de producție, promoție fără preț vechi/preț nou, sucuri cu arome de lămâie verde și pomelo, care nu apar la ingrediente.

Comisarii au verificat, totodată și punctul de lucru Petrom, amplasat pe Calea Chișinăului, nr. 26 C, unde s-au constatat prețuri afișate incorect, dar și OMV Petrom Marketing, de pe soșeaua Păcurari, nr. 86 B.

Aici, abaterile descoperite au fost atât produse utilizate ca materii prime – suc de cătină cu miere, limonadă cu zmeură, ștrudel cu  mere congelat, care nu prezentau etichete cu elemente de identificare și caracterizare, cât și produse de patiserie aflate la comercializare, precum  perniță cu cireșe 115 g, croissant cu unt 60g, care, prin cântărire, prezentau greutatea sub cea declarată pe eticheta de produs.

Citește și: Secretizarea rezultatelor dezastruoase, „soluția” decidenților politici pentru o „Românie Educată”

În acest caz, comisarii CJPC Iași au aplicat o amendă de 3.000 de lei. Potrivit raportului, tot aici au mai fost identificate și jucării de pluș aflate la comercializare – 12 bucăți în valoare de 672 de lei, care nu aveau menționate, în mod clar, pe etichetă avertismentele și informațiile referitoare la siguranță.

Articolul integral, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Secţie de votare amenajată într-o casă particulară, în Alba

Secţie de votare amenajată într-o casă particulară, într-un sat...

Dosar penal după ce nuntașii din Buzescu au blocat circulația | Aktual24

Nuntașii din Buzescu au blocat circulația în localitate și...

O tânără din Oradea folosește muzicoterapia pentru a ajuta copiii și adulții cu dizabilități | Bihoreanul

O tânără din Oradea folosește muzicoterapia pentru a ajuta...