Amenințări cu bombă în Franța, pe alte 14 aeroporturi

Data:

Amenințări cu bombă în Franța, pe alte 14 aeroporturi, joi dimineaţă. „Cel puţin opt” au procedat la evacuări în urma lor, a indicat o sursă familiară cu situația pentru AFP, relatează Agerpres.

Citește și: 5.000 de lei în plus la pensie pentru un judecător care a muncit o lună în penitenciar

Miercuri, majoritatea marilor aeroporturi franceze, cu excepţia celor două din Paris, au fost evacuate temporar după primirea de ameninţări, ceea ce a condus la anularea a 130 de zboruri şi la nenumărate întârzieri.

Aceste alerte se multiplică de câteva zile în Franţa, în special după atacul islamist soldat cu moartea profesorului Dominique Bernard la Arras, în nordul ţării.

Evacuările de joi au vizat aeroporturile din Brest, Carcassonne, Rennes, Tarbes, Bordeaux-Mérignac, Béziers, Montpellier şi Nantes.

Citește și Parlamentul European condamnă atacul Hamas asupra Israel și solicită o pauză umanitară

Contactată de AFP, Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC) a confirmat că „mai multe aeroporturi naţionale, printre care cel din Nantes, au primit în această dimineaţă ameninţări cu atentat”, fără a putea oferi cifre sau nume, situaţia fiind fluctuantă.

Aeroportul din Lille a indicat la finalul dimineţii pe platforma X (fosta Twitter) că a procedat la o „evacuare în urma unei alerte cu bombă”, după care o jumătate de oră mai târziu a semnalat „încetarea alertei” şi „redeschiderea graduală a aeroportului”.

Citește și: Netanyahu trebuie să joace după regulile lui Biden (Haaretz)

„Aeroportul din Nantes a făcut din nou obiectul unei ameninţări de alertă cu bombă în această joi dimineaţă, la fel ca alte aeroporturi franceze. În acord cu serviciile de stat, aerogara este evacuată pentru a proceda la controalele necesare”, au indicat și reprezentanții acestui aeroport pentru AFP.

Amenințările cu bombe dau peste cap și industria turismului, multe persoane amându-și deplasările în aceste condiții.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis are și susținerea Turciei | Revista22

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis...

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi achiziționate din Kazahstan | Aktual24

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi...

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață | Deutsche Welle

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață,...