50 de milioane de euro, alocate de UE pentru ajutoare umanitare destinate Ucrainei şi Republicii Moldova

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Uniunea Europeană a anunţat duminică alocarea a 50 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare care vor fi trimise Ucrainei şi Republicii Moldova, potrivit Agerpres.

„În timp ce luptele grele şi loviturile de rachete continuă să distrugă infrastructura civilă vitală, necesităţile umanitare în Ucraina rămân extrem de ridicate”, arată comunicatul citat de agenţie.

Circa 45 de milioane de euro sunt rezervate pentru proiectele umanitare din Ucraina, în timp ce Republica Moldova, unde s-au refugiat de la începutul războiului sute de mii de ucraineni, va primi cinci milioane de euro.

Suma face parte dintr-un pachet de un miliard de euro promis de Comisia Europeană la conferinţa de săptămâna trecută a donatorilor intitulată Stand Up For Ukraine (Alături de Ucraina). Până acum, conform comunicatului, din această sumă au fost cheltuite deja 143 de milioane pentru ajutoare umanitare destinate celor afectaţi de invazia rusă.

Fondurile anunţate duminică vor fi destinate serviciilor medicale de urgenţă, accesul la apă potabilă şi igienă, adăposturilor şi protecţiei, ajutoarelor băneşti şi combaterii violenţei împotriva femeilor.

Citește și: Ce arată ultimul raport al Ministerului britanic al Apărării despre evoluția războiului din Ucraina

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Nicușor Dan între patriotism și iliberalism

Președintele a acuzat partidele de lipsă de responsabilitate și...

Cum a ajuns România „un bulevard pentru drone rusești”

Radarele militare autohtone au pierdut drona rusească rătăcită deasupra...