600.000 de euro, factura pe 8 luni pentru întreținerea Craiova Water Park

Data:

Craiova Water Park – Complexul de agrement acvatic din Parcul Tineretului iese luna aceasta, pe 30 octombrie, de sub monitorizarea europeană, potrivit Știri Craiova.

Considerat cel mai mare parc acvatic din Oltenia, întins pe o suprafață de aproape 5 hectare, a costat 86 de milioane de lei, bani din fonduri europene nerambursabile și din bugetul orașului.

Finanțarea a fost obținută de Antonie Solomon, implementarea proiectului s-a desfășurat în mare parte pe mandatul Olguței Vasilescu, iar finalizarea a avut loc în vremea lui Mihail Genoiu. Toți cei trei au participat la inaugurarea complexului, în august 2017.

Citește și: Roberta Metsola: „O democrație puternică necesită o presă puternică”

Proiectul a fost realizat de UTI Grup, în asociere cu firmele Delta ACM 93 și Polystart Impex. Lucrările de construcție și instalații au fost executate în intervalul 2013 – 2017, cu o perioada de întreruperi în intervalul noiembrie 2014 – septembrie  2015 și decembrie 2016 – martie 2017.

Procurorii DNA au descins pe şantier, în noiembrie 2014, pentru a ancheta fraudarea fondurilor de către patronul firmei Polystart, cu peste 1,2 milioane de euro. În 2016, dosarul de corupție a fost trimis în instanță. Tot la judecată este și în prezent.

FOTO Spuma Party, la Water Park, august 2022 / Sursa foto: Facebook/Water Park

Continuarea, în Știri Craiova.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Angajați din 66 de primării din județul Iași, vizați de reforma Guvernului Bolojan

Municipiul Iași și comuna Holboca ar avea de tăiat...

Peste 10 000 de șomeri înregistrați la Galați. Majoritatea e formată din cei de peste 55 de ani

La sfârşitul lunii iulie 2025, în evidenţele Agenţiei Judeţene...

Aktual24|Bolojan pe traiectorie de ciocnire cu coaliția

Premierul Ilie Bolojan forțează reformele în administrația publică și...