Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis joi să respingă cererea Declic prin care a contestat procedura de numire în fruntea instanței a Liei Savonea. Judecătorii au invocat excepția lipsei de interes, ceea ce echivalează cu refuzul de a judeca fondul problemei, potrivit unui comunicat al Comunității Declic.
„Cum se rezolvă un dosar incomod între colegi de breaslă.
Dosarul a fost plimbat timp de un an de zile de la o instanță la alta. A pornit de la Curtea de Apel Cluj. A fost mutat la Alba Iulia. Apoi a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe 17 septembrie 2026, ÎCCJ a respins procesul Declic.
„NU AVEȚI INTERES”
Am pierdut un proces fără să-l pierdem, de fapt, pe fond.
Instanța nu a analizat nicio clipă dacă numirea a fost legală. Și totuși, dosarul e închis.
Motivul oficial al respingerii? Lipsă de interes. Adică cei 70.000 de cetățeni care au cerut o justiție transparentă nu ar avea, potrivit ÎCCJ, niciun interes să conteste cine ajunge să conducă instanța supremă a țării.
URMĂTORUL PAS, LA BRUXELLES
Analizăm sesizarea Comisiei Europene, prin articolul 258 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Când justiția din România se apără de proprii cetățeni, Europa devine următoarea instanță”, a transmis Comunitatea Declic pe pagina sa de Facebook.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



