A fost inaugurat Aeroportul Internaţional Braşov, primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani

Data:

Aeroportul Internaţional Ghimbav-Braşov a fost inaugurat joi dimineaţă, primul avion cu pasageri care a aterizat pe pistă aparţinând companiei aeriene TAROM.

Aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, informează Agerpres.

Inaugurarea a avut loc în prezenţa preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, desemnat ministru al Dezvoltării, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, precum şi a altor oficialităţi.

Aeroportul este unul ultra-modern, fiind singurul din Europa de Sud-Est în care traficul este monitorizat şi controlat dintr-un turn virtual.

„Trăim astăzi, împreună, un moment de împlinire şi de mare bucurie: după multe decenii de aşteptare, primul avion aterizează pe aeroportul de la Braşov. Un aeroport modern, pe care noi, administraţia judeţeană, l-am construit de la zero. Nu mă feresc să spun că este un eveniment istoric pentru judeţul nostru şi, de ce nu, pentru România. (…) A venit momentul în care predăm aeroportul managerilor şi beneficiarilor săi. Vă mărturisesc că sunt emoţionat, simt că se încheie o etapă extrem de importantă în viaţa şi în cariera mea”, a scris Adrian Veştea, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: 10 șefi la 38 de angajați. Fondul Român de Contragarantare sau cum să iei salariu fără să faci nimic

Primele curse regulate le are compania Dan Air, potrivit Economedia.ro. Cursa Brașov-Stuttgart este programată la 12 50 : ,,DAN AIR (AOC) S.R.L., companie aeriană cu capital integral românesc, marchează un moment semnificativ pe piața operatorilor de zbor din România și din Europa prin lansarea serviciilor de curse regulate cu plecare din București și Brașov, începând cu data de 15 iunie 2023. DAN AIR va efectua zborul inaugural pe data de 15 iunie, Brașov – Stuttgart. DAN AIR va opera 12 destinații de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) și Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav asigurând conectivitatea dintre România și alte orașe importante din Europa și Orientul Mijlociu. DAN AIR va opera zboruri către următoarele destinații:

– București: Bruxelles, Nuremberg, Stuttgart, Beirut, Londra, Barcelona, Madrid, Malaga și Valencia

– Brașov: Bruxelles, Nuremberg, Stuttgart, Londra și Barcelona”.

Citește și: „Am rămas impresionată de răutatea acestor oameni, este mult peste ceea ce mă gândeam eu”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Adrian Veștea / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin, rudă cu moștenitorul lui Omar Hayssam | Aktual24

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin. Fostul primar...

Tenerife pentru bugete mici și planuri mari

Tenerife pentru bugete mici. Insula situată în arhipelagul Canarelor...

Măsură radicală: Marea Britanie deportează imigranții ilegali în Rwanda

Marea Britanie deportează imigranții, indiferent de originea aceastora, în...

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: Doar PSD rămâne același partid infect

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: „Oamenii se...