„A luptat până în ultima clipă. Ne-a uimit”. Cum au încercat medicii să salveze viaţa bebeluşului aruncat de mamă de la etajul 3

Data:

„A luptat până în ultima clipă. Ne-a uimit”. Medicii de la două spitale s-au luptat pentru viaţa bebeluşului de 5 luni, care a căzut de la etajul al treilea, alături de mama sa, care încerca să-l salveze din calea flăcărilor.

Lupta acestora nu a fost însă una de succes, iar micuţul a murit în cursul nopţii de miercuri spre joi la Spitalul de Neurochirurgie, unde fusese transportat de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.

Primul stop cardiorespirator l-a făcut chiar în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la „Sf. Maria”, dar medicii au reuşit să îl stabilizeze suficient încât, după o serie de analize şi o evaluare exhaustivă, să decidă transferul la Spitalul de Neurochirurgie, fiindcă rănile suferite la cap erau primele care trebuiau oprite pentru salvarea sa.

„Copilul a fost transferat la noi în stare foarte critică, după două stopuri cardiorespiratorii resuscitate. A ajuns în stare de comă gradul IV. În urma acestui incident, leziunile pe care le-a avut au fost foarte grave, cel puţin la nivel cranio-cerebral, lucru care a făcut imposibilă supravieţuirea.

Citește și Povestea miraculoasă a unei familii care a supraviețuit Holocaustului

„A luptat până în ultima clipă. Ne-a uimit”

De altfel, a luptat până în ultima clipă a vieţii sale cu un determinism care ne-a uimit şi pe noi ca şi echipă medicală. Colegii mei au făcut tot ceea ce este medical şi omeneşte posibil să îi acorde cele mai mari şanse de supravieţuire”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

Acesta a precizat că micuţul suferise un traumatism cranio-cerebral grav, cu edem cerebral difuz şi multiple fracturi ale oaselor craniene. Medicii au încercat să îi stabilizeze presiunea intracraniană, să o menţină în limite normale, dar organismul celui mic nu a rezistat.

Şi mama sa a fost în stare gravă la spital, fiind tratată pe tot parcursul zilei pentru fractură complexă de bazin, fractură complexă sacrum (osul triunghiular care face parte din bazin), dar şi fracturi costale pe partea stângă, în dreptul vertebrelor C6-C7.

Prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi, a explicat în cursul zilei de ieri tânăra de 29 de ani era conştientă, stabilă hemodinamic, iar medicii planificau deja operaţia pentru arsura care i-a afectat 12% din suprafaţa corpului. Intervenţia chirurgicală urmează să aibă loc în aceste zile. Tânăra a fost şi consiliată psihologic de un psiholog al unităţii medicale.

Mai multe în Ziarul de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Negocieri în Sănătate. Ce modificări apar | Oltenia Live

Negocieri în Sănătate. Ce modificări apar în urma discuțiilor...

Avizul care poate schimba cursul Dosarului Flux-Chirica | Ziarul de Iași

Avizul care poate schimba cursul Dosarului Flux-Chirica. Săptămâna viitoare...