Adevărată mină de aur, într-un apartament din Iași: 4 persoane fac acolo afaceri de 70 mil. euro pe an

Data:

Ascensiune fulminantă pentru o firmă din Iaşi: după numai trei ani de existenţă, aceasta a ajuns să învârtă anual afaceri de ordinul zecilor de milioane de euro. În 2022, societatea Fertil Star a avut o cifră de afaceri care a ajuns la aproape 70 mil. euro, fiind de 50 de ori mai mare faţă de 2020, an în care a fost înfiinţată firma. Atunci, Fertil Star, cu activitate în agricultură, încheia exerciţiul financiar cu afaceri de 1,4 mil. euro, potrivit bilanţurilor depuse la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), comparate de „Ziarul de Iaşi”. Care este secretul?

Acţionar majoritar al Fertil Star – firmă care figurează cu sediul social într-o cameră dintr-un apartament din Frumoasa (str. Radu Vodă) – este Iulian Ursu (40%), restul acţiunilor fiind deţinute de Cristina Brumă (20%), Cosmin Vîlcu (20%) şi Sorin Ionuţ Burueană (20%).

Cum au dat această „lovitură” în afaceri?

„Cum poţi reuşi decât prin muncă, iar în spatele muncii stă experienţa”, ar fi pe scurt explicaţia lui Iulian Ursu, oferită „Ziarului de Iaşi”.

Citește și: Primar suspendat din funcţie după ce şi-a angajat fiica în primărie

În urmă cu trei ani, firma intra pe piaţa comerţului cu îngrăşăminte chimice, iar explozia de preţuri de anul trecut la îngrăşăminte a fost încă un factor care i-a ajutat să facă un salt spectaculos în afacere, pe lângă creşterea cantităţilor vândute şi a numărului de clienţi.Â

Astfel, de la o cifră de afaceri de 121,2 mil. lei (24 mil. euro) în 2021, firma ieşeană a ajuns la 343,1 mil. lei (69,5 mil. euro) în 2022, valoare de peste 2,5 ori mai mare faţă de un an înainte şi de aproape 50 de ori mai mare faţă de 2020, încheiat cu o cifră de afaceri de 6,8 mil. lei (1,4 mil. euro), conform datelor financiare ale societăţii, depuse la MFP.

Şi profitul net a fost aproape dublu anul trecut, ajungând la 8,6 mil. lei (1,7 mil. euro), comparativ cu 4,5 mil. lei (915.000 lei) cu un an înainte.

Aceste sume fabuloase au fost înregistrate cu o mână de oameni pe statul de plată, societatea raportând în 2022 la MFP un număr mediu de 9 angajaţi, în timp ce în anul 2021 a declarat un număr mediu de 5 angajaţi. Fertil Star a pornit la drum în 2020 cu un singur angajat.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un profesor simpatizant PNL a folosit elevii în campania electorală | Reporter24

Un profesor simpatizant PNL a folosit elevii în campania...

Pitești Half Marathon s-a încheiat. Ce urmează în 2025 | Argeș Sport

Pitești Half Marathon s-a încheiat. Ce urmează în 2025,...

Aglomeraţiile periurbane, o alternativă tot mai căutată | Banatul Azi

Aglomeraţiile periurbane, o alternativă tot mai căutată. Tendința a...