Aktual24 | „La ce ar putea să renunțe Ucraina?”. Discuții discrete între oficiali SUA și UE cu Kievul pentru obținerea păcii

Data:

spot_img

Oficiali americani și europeni ar fi început să discute, discret, cu guvernul ucrainean despre ceea ce ar putea implica eventualele negocieri de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului, potrivit unui oficial american de rang inalt în funcție și al unui fost oficial american familiarizat cu discuțiile, relatează NBC NEWS.

Conversațiile conțin linii foarte generale cu privire la ceea ce Ucraina ar putea fi nevoită să renunțe pentru a ajunge la un acord, au declarat oficialii. Unele dintre discuții, pe care oficialii le-au descris ca fiind delicate, au avut loc luna trecută în timpul unei reuniuni a reprezentanților a peste 50 de națiuni care sprijină Ucraina, inclusiv membri NATO, cunoscută sub numele de „Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei”, au declarat oficialii.

Discuțiile reprezintă o recunoaștere a dinamicii de pe teren, din punct de vedere militar, din Ucraina și a celei politice din SUA și Europa, au spus oficialii.

Acestea au început pe fondul îngrijorărilor oficialilor americani și europeni cu privire la faptul că războiul a ajuns într-un impas și privind capacitatea Occidentului de a continua să ofere ajutor Ucrainei. Oficialii administrației Biden sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că Ucraina este în criză de soldați, în timp ce Rusia are o rezervă umană aparent nesfârșită. De asemenea, Ucraina are o problemă cu recrutarea și a înregistrat recent chiar proteste publice cu privire la cerințele de recrutare pe termen nelimitat ale președintelui Volodimir Zelenski.

Ucraina mai are puțin timp

La toate acestea se adaugă și o neliniște în guvernul american cu privire la cât de puțină susținere și atenție publică mai înregistrează războiul din Ucraina odată cu declanșarea conflictului dintre Israel și Hamas în urmă cu aproape o lună, susțin oficialii. Aceștia se tem că această schimbare de atitudine ar putea face mai dificilă asigurarea unui ajutor suplimentar pentru Kiev.

Unii oficiali militari americani au început să folosească, în privat, termenul „impas” pentru a descrie războiul din Ucraina. Niciunul dintre combatanți nu face pași mari pe câmpul de luptă, pe care unii oficiali americani îl descriu acum ca fiind un „război al centimetrilor”. Oficialii au declarat, în privat, că Ucraina mai are puțin timp, probabil doar până la sfarșitul anului sau la scurt timp după aceea, înainte de a începe discuții mai urgente despre negocierile de pace. Oficialii americani au împărtășit opinia cu privire la existența unui astfel de calendar cu aliații europeni.

„Orice decizie privind negocierile depinde de Ucraina”, a declarat Adrienne Watson, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate. „Ne concentrăm pe susținerea fermă a Ucrainei pentru a-și apăra libertatea și independența împotriva agresiunii rusești.”

Citește și: La ce e bună o Capitală Culturală a Europei

Este Putin pregătit să negocieze?

Administrația Biden nu are încă niciun indiciu că președintele rus Vladimir Putin este dispus să negocieze cu Ucraina, au declarat cei doi oficiali americani. Oficialii occidentali cred că Putin e conștient că are mai mult timp să „aștepte Occidentul” și că poate continua să lupte, la uzură, până când SUA și aliații săi își vor pierde sprijinul politic intern pentru finanțarea Ucrainei sau până când lupta pentru aprovizionarea Kievului cu arme și muniții va deveni prea costisitoare, au declarat aceștia.

Sprijinul public este în scădere

Progresele în contraofensiva ucraineană au fost foarte lente, iar speranța că Ucraina va face pași semnificativi, inclusiv atingerea liniei de front a Rusiei, se estompează. Lipsa unui progres semnificativ pe câmpul de luptă din Ucraina nu ajută astfel nici încercarea de a inversa tendința de scădere a sprijinului public pentru ajutorul financiar și militar, au declarat oficialii.

Un sondaj Gallup publicat în această săptămână arată o scădere continuă a susținerii pentru trimiterea de ajutoare suplimentare Ucrainei, 41% dintre americani spun că SUA fac prea mult pentru a ajuta Kievul. Aceasta este o schimbare semnificativă față de acum trei luni, când 24% dintre americani au fost de această părere. Sondajul a mai relevat că 33% dintre americani cred că SUA fac ceea ce trebuie pentru Ucraina, în timp ce 25% au spus că SUA nu fac suficient. Simpatia opiniei publice față de asistența acordată Ucrainei începe să se domolească și în Europa.

Continuare în Aktual24!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Volodimir Zelenski / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Convorbire telefonică între Șeful Statului Major al Armatei Ruse și generalul Charles Q. Brown | Aktual24

Convorbire telefonică între Șeful Statului Major al Armatei Ruse,...

Războiul cipurilor. China interzice exporturile de galiu şi germaniu către SUA | The Epoch Times

Războiul cipurilor. Beijingul a anunţat interzicerea exporturilor de galiu,...

Japonia lansează o nouă tehnologie bazată pe instalații fotovoltaice | Aktual24

Japonia lansează o nouă tehnologie bazată pe instalații fotovoltaice....