Aktual24 – Valentin Naumescu: „Elitele noastre politice sunt oportuniste. Dacă-l vedem azi pe domnul Ciolacu foarte atașat de relația cu SUA este pentru că altfel nu-și poate atinge ambițiile politice”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Declarațiile de devotament făcute cu atâta patos de premierul Marcel Ciolacu vin nu din convingere, ci din calculele și ambițiile sale pe termen scurt și mediu. Acest lucru face că ancorarea României în structurile occidentale, care pare azi atât de solidă, să depindă de fapt de stabilitatea UE și NATO, avertizează profesorul universitar Valentin Naumescu, într-un amplu interviu acordat în exclusivitate pentru Aktual24.ro.

Citește și: Peste 20 de milioane de euro fonduri europene, pentru un campus regional pentru învățământul dual la Timișoara

„România pare o țară stabilă pe dimensiunea occidentală. Dar nici nu vreau să ne gândim ce s-ar întâmplă dacă ar apărea probleme de unitate la nivelul NATO. Cum, deodată, s-ar reorienta acest oportunism politic de care vă spuneam, al elitelor politice românești, care le face să pozeze acum drept ferm pro-occidentale”, spune analistul.

Continuarea, în Aktual24.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Facebook Valentin Naumescu

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Nu le-ați votat, n-ați auzit de ele, dar AEP le-a verificat conturile la virgulă

Zece partide mici au apărut luni, 21 septembrie, în...

BPN al PSD a decis să nu susțină Guvernul Mureșan

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că Biroul...

Siegfried Mureșan anunță că va propune o comasare voluntară a comunelor și o reformare a companiilor de stat

Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat luni, la RFI...