Alegeri la CJ Botoșani. Omul de afaceri Valeriu Iftime (PNL) şi-a anunţat victoria

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Alegeri la CJ Botoșani. Omul de afaceri Valeriu Iftime, care a preluat conducerea interimară a filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL), revendică victoria în alegerile de duminică pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ).

El a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a obţinut peste 230 de voturi în faţa principalului său contracandidat, social-democratul Lucian Trufin, informează Agerpres.

Citește și: Premieră în politica românească. Independentul Nicu Ștefănuță intră în Parlamentul European

„Am câştigat ceea ce nimeni, nici cei mai pesimişti, nici cei mai inventivi oameni nu ar fi crezut, că putem întoarce o soartă în politica judeţului. Emoţia care este a oamenilor a bătut de data aceasta matematica unor nepricepuţi. Acum trei luni de zile, când am intrat în jocul acesta şi când zece sau 11 primari liberali cu o anumită ţinută au plecat, cei doi mari strategi au spus că PNL va muri la Botoşani. PNL nu a murit, pentru că eu şi echipa mea am făcut exact ceea ce trebuie să facem. Am arătat oamenilor că politica nu este doar o chestiune de interese, o chestiune privată a cuiva. Politica este pentru oameni şi oamenii trebuie să vadă în noi un fel de bunătate, un fel de atenţie şi de grijă”, a afirmat Iftime.

Potrivit acestuia, PNL a obţinut la alegerile de duminică cel mai bun scor din istorie la Botoşani.

Citește și: După alegeri, patru tendințe și un potențial pericol

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: PNL Botoșani / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

AUR blochează învestirea Guvernului Veștea. George Simion condiționează dialogul de clarificări de la Cotroceni

Într-o declarație de presă susținută astăzi, George Simion, președintele...

Ce vrăji poate face Bolojan împotriva Sistemului?

Congresul PNL a avut ca obiectiv central pedepsirea dizidenților...

Anticorupția, capitolul invizibil din programul de guvernare Veștea

Programul de guvernare al Cabinetului Veștea tratează corupția ca...