PNL a câștigat Primăria Arad și președinția Consiliului Județean

Data:

spot_img

PNL a câștigat Primăria Arad. PNL a câştigat 55 de primării din cele 78 din judeţul Arad, la fel ca în 2020, conform numărătorii voturilor făcute de partid, inclusiv primăria municipiului, dar a câştigat şi preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ), potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, a obţinut rezultate mai slabe la unele consilii locale, printre care Consiliul Local Municipal Arad, ceea ce va impune crearea de alianţe pentru majorităţi.

Conducerea PNL Arad a prezentat, luni, rezultatele alegerilor într-o conferinţă de presă, precizând că datele sunt cele procesate de partid şi că aşteaptă confirmarea lor prin publicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor.

Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a spus că la alegerile europene liberalii au obţinut peste 50% din voturi în judeţ.

La alegerile locale, conform lui Falcă, liberalii au obţinut 55 de primării din cele 78, şi anume primăria municipiului şi alte şase oraşe şi 48 de comune.

Conform datelor oferite de liberali, PSD a obţinut două oraşe din judeţ şi 14 comune, UDMR a câştigat cinci primării, iar AUR şi REPER au obţinut câte o primărie.

La alegerile locale precedente, PNL obţinuse tot 55 de primării, însă a avut rezultate mai bune la consiliile locale şi la cel judeţean.

„Suntem câştigători, dar nu suntem câştigători aşa cum ne-am fi dorit, de aceea trebuie să se lucreze la majorităţi, lucrurile în administraţie vor fi mai complicate”, a spus Falcă.

Citește și: Premieră în politica românească. Independentul Nicu Ștefănuță intră în Parlamentul European

Liberalii nu au putut preciza deocamdată câte mandate vor avea în Consiliul Local Municipal Arad şi în Consiliul Judeţean, spunând că depinde de redistribuire. În municipiu, însă, ei au aproximativ 22% din voturile politice, la fel ca PSD şi uşor peste Dreapta Unită (circa 20%).

Referitor la rezultatele mai slabe la votul politic pentru consilii, preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte PNL Arad, le-a reproşat unor primari că „s-au asociat prea puţin cu partidul” în campania electorală şi ar fi fost prea preocupaţi „să se salveze doar pe ei”, nu să atragă voturi şi pentru partid.

El a precizat că se referă inclusiv la primarul Aradului, Călin Bibarţ, care a câştigat un nou mandat cu aproximativ 15.000 de voturi (conform numărătorii paralele făcute de PNL, care arată că următorul clasat, Adrian Wiener, a obţinut 12.400 de voturi).

„Din nou, PNL a câştigat Aradul, este o victorie muncită, meritată (…). Personal, mi-aş fi dorit rezultate mai bune, cu majoritate în Consiliul Judeţean. Din 2004 şi până acum, de 20 de ani, PNL a câştigat de fiecare dată în judeţ şi se produce, vrei nu vrei, o erodare. E greu să ajungi pe primul loc, dar e şi mai greu să te menţii acolo, mai ales după 20 de ani”, a spus Cionca, şi el câştigătorul unui nou mandat, conform rezultatelor prezentate de PNL.

Cionca a spus că a observat o diferenţă majoră la votul politic şi cel administrativ, în unele cazuri, pentru că unii liberali care au obţinut 80 – 90% din voturi pentru primării nu au reuşit să obţină şi majorităţi în consiliile locale.

Citește și: După alegeri, patru tendințe și un potențial pericol

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lituania pregătește planuri de evacuare în cazul unui conflict armat

Autoritățile din Lituania își pregătesc planurile pentru evacuări în...

Cum urmărea spionul Caraman criticii comunismului și de ce a fost declarat colaborator al Securității

Mihail Caraman, cu numele de serviciu „Mihai Neagu” și...

Analiză: Kamala Harris și Joe Biden

Analiză: Kamala Harris și Joe Biden. Constantin Dan Cazacu...

Software-ul controversat folosit de Simion în campania sa propagandistică | Aktual24

Software-ul controversat folosit de Simion în campania sa propagandistică...