Amor, trădare şi vitriol într-un spectacol provocator cu celebra comedie D-ALE CARNAVALULUI

Data:

În prima seară de spectacole din 2023, Teatrul Național din București vă invită să vedeţi, la Sala Studio, D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale. În regia lui Alexandru Dabija se dovedeşte a fi un spectacol provocator, de un umor vitriolant. Un amețitor carusel de încurcături amoroase susţinut de o excepţională distribuţie!

Irina Movilă, Natalia Călin, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonț, Gavril Pătru, Emilian Oprea, Marius Rizea / Ionuț Toader, Mihai Munteniță, Mihai Calotă şi Ciprian Nicula vă vor dezvălui carambolul amoros. Personajele lui nenea Iancu îmbracă straie de carnaval pentru a-şi ascunde identitatea şi sentimentele. Imposibil de acoperit, şi de ţinut în frâu, gelozia îşi arată colţii şi atmosfera va deveni incendiară.

Amor, trădare şi vitriol! În această poveste despre iubiri înşelate şi o nevoie presantă de răzbunare, spectatorii sunt așteptați să descâlcească mai mult decât ițele unui clasic triunghi amoros, pe cele ale unui… cvintet amoros (!) într-o comedie plină de un haz amețitor așa cum numai Caragiale a putut scrie.

„Un spectacol îndrăzneț, care propune spectatorilor un umor aproape brut, prea puțin decodat, apreciază Nona Rapotan, pe BookHub. D-ale carnavalului în viziunea lui Alexandru Dabija devine astfel un punct de referință – propunerea lui n-are nimic în comun cu nicio altă montare, mai veche sau mai nouă a piesei lui Caragiale.

Dincolo de curajul evident (și asumat) se află o capacitate de interpretare a textului în cele mai fine (și ascunse) detalii, iar îmbinarea dintre cele două se regăsește în ceea ce numim generic marca Alexandru Dabija”.

„E o comedie care-ți ridică moralul, conectându-te la spiritul lui Caragiale, la jocul de plăcere, la spectacolele de top ale Naționalului”, scrie Doina Ruşti pe Ficţiunea.ro.

Vă recomandăm să vedeţi această comedie şi să începeţi anul cu veselie! D-ale carnavalului de la TNB, cea mai potrivită alegere pentru o primă zi de spectacole în 2023!

Biletele se pot procura atât de la Casa de bilete a TNB, cât şi online, pe Bilet.ro.

Foto: Florin Ghioca

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...