Amplă anchetă la Iaşi: 50 de acte medicale Covid-19 false. Filiera folosită de cei ce se întorc în ţară

Data:

Fals masiv în acte medicale depistat de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi (DSP). Este vorba atât despre certificate verzi de vaccinare, care atestă efectuarea vaccinului anti-Covid, cât şi despre adeverinţe medicale care atestă trecerea prin infecţia cu SARS COV 2 a persoanei pe numele căruia a fost emisă. Surse din cadrul anchetei penale declanşate la Iaşi au declarat pentru „Ziarul de Iaşi” că ar fi vorba despre 50 de astfel de înscrisuri, toate necesare la intrarea în ţară. Filierele consultate de reporterii noştri, ce par inaccesibile acum după anchetele declanşate, arată că ar fi vorba de 100 de euro pentru un astfel de document fals. 

”Un factor îngrijorător este că multe persoane care vin din străinătate se pare că au documente false, care dovedesc fie vaccinarea, fie faptul că au trecut prin boală. De exemplu, sunt persoane care aduc dovezi de vaccinare dar spun că nu au mai fost în România de doi ani, şi totuşi au fost vaccinaţi în România. Sunt cazuri în care un grup mare de persoane care vin din diferite zone din Marea Britanie, şi care aduc dovada că s-au îmbolnăvit aproximativ în acelaşi interval de timp. Am informat organele de specialitate care se vor ocupa de acest lucru. Aceasta ne face să credem că marea majoritate a persoanelor care vin de acolo nu sunt dispuse să respecte regulile de prevenire. Este vorba de zeci de cazuri. Specialiştii MAI au fost acolo şi au identificat un număr de cazuri, şi vom vedea ce urmează” – aceasta este declaraţia făcută ieri de Vasile Cepoi, director DSP Iaşi.

Surse din cadrul IPJ spun că ar fi vorba despre 50 de astfel de certificate şi adeverinţe false. “În urma unor informaţii obţinute cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi folosit documente care să ateste vaccinarea împotriva COVID19 sau trecerea prin boală, susceptibile a fi false, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. De asemenea, poliţiştii ieşeni, împreună cu poliţişti de la Poliţia Transporturi, poliţişti de frontieră şi reprezentanţi ai DSP Iaşi, au efectuat acţiuni pentru identificarea persoanelor care deţin şi utilizează astfel de documente susceptibile a fi false, iar acţiunile continuă şi în perioada următoare”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.

Citește articolul integral în Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...