Procurorul Antonia Diaconu, șefa DIICOT Pitești, a publicat pe Facebook un text în care atrage atenția asupra dezechilibrului dintre atenția acordată drepturilor inculpatului și cea acordată drepturilor victimei în procesul penal.
Diaconu pornește de la discuțiile tot mai frecvente despre empatia magistraților și despre așa-numitul „curaj” de a achita sau de a clasa un dosar. Procurorul respinge ideea că anumite soluții ar fi mai curajoase decât altele. Un judecător sau un procuror nu este mai curajos sau mai echilibrat în funcție de soluția pronunțată, ci doar corect atunci când respectă legea și probele. În opinia sa, aceasta reprezintă normalitatea, nu un act de curaj.
Victima, „personaj secundar” în dosar
Punctul central al postării este observația că discuția publică despre justiție s-a concentrat, în ultimii ani, aproape exclusiv pe garanțiile inculpatului – prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, procesul echitabil. Diaconu susține că, în acest timp, victima a ajuns să fie tratată ca un personaj secundar. Audiată, pusă uneori să retrăiască momente dureroase și apoi lăsată să aștepte, câteodată ani de zile, fără ca timpul și suferința ei să fie puse suficient în discuție.
Procurorul subliniază că și victima are drepturi — să fie ascultată, tratată cu respect, protejată și să primească un răspuns într-un termen rezonabil — și că acestea nu ar trebui să vină în detrimentul garanțiilor procesuale ale inculpatului, ci în completarea lor.
Diaconu extinde discuția și la infracțiunile economice și de corupție, în care prejudiciul este adus bugetului public. Ea atrage atenția că sumele sustrase prin fraudă, evaziune sau corupție nu sunt simple cifre de dosar, ci resurse care ar fi trebuit să ajungă la spitale, școli și infrastructură.
Egalitatea în fața legii
În final, procurorul insistă asupra importanței percepției publice privind egalitatea în fața legii, indiferent de funcție, avere sau relații. În opinia sa, atunci când apare impresia că anumite persoane sunt privilegiate în fața legii, instituțiile nu ar trebui doar să respingă această percepție, ci să analizeze cauzele ei și să acționeze concret pentru a o elimina, întrucât încrederea în justiție se construiește prin fapte, nu prin declarații.



