Turnura aparent recentă a lui Nicușor Dan către un pro-occidentalism conservator, din păcate cu mai multă substanță decât deja celebra „independența solitară” din Strategia Națională de Apărare a Țării publicată în 2025, i-a luat pe mulți prin surprindere, pe când alții au tratat-o cu superficialitate.
Astfel de direcții nu apar din senin în orizontul unui om de stat, cum un om de stat nu spune astfel de lucruri la întâmplare, ar fi naiv să credem contrariul.
Schimbare bruscă sau traiectorie?
Să dăm puțin înapoi. După plecarea în Franța în 1992 cu bursa luată „fără prea multă convingere„, cum a declarat chiar el, și întoarcerea în 1998 după o relativă deziluzie cu occidentul — „Un ultim motiv pentru care nu regret că m-am întors. Occidentul îţi ia libertatea ratării” — după implicarea în diferite inițiative civice, în unele dintre ele suprapunându-se chiar cu un tânăr Simion, centrate pe urbanism, urmează alegerile din 2012 și 2016 pe care le contestă, înființarea Uniunii Salvați Bucureștiul, a USR și plecarea rapidă din partidul recent înființat.
Nicușor Dan a ieșit din USR în parte din cauza tensiunii dintre aripa progresistă și cea conservatoare a partidului, o tensiune pe care o diagnosticase el însuși încă din 2017: „USR are două probleme: conflictul dintre progresiști și conservatori și lipsa de colegialitate și de încredere.” Au urmat candidaturile independente la Primăria București, perioadă în care convingerile sale socio-politice au rămas în fundal.
Ajunge președinte în 2025, după un prim scrutin anulat în 2024 în care primele cinci poziții fuseseră ocupate de Călin Georgescu, o Lasconi cu crucea la gât, lider USR la acel moment, care votase DA la referendumul pentru familie din 2018, urmați de Marcel Ciolacu, George Simion și generalul Ciucă. La alegerile din 2025, tabloul nu e fundamental diferit: George Simion, Nicușor Dan, Crin Antonescu, care recent a lăudat noua orientare politică a președintelui, Victor Ponta și Elena Lasconi. Recenta articulare a noului conservatism prezidențial e construită printr-un contrast implicit cu liberalismul progresist. Unde pe eșichierul politic este acest progresism de care vorbește Nicușor Dan?
Citește și: Ce axă strategică a ales Nicușor Dan pentru România
Virajul prezidențial
Odată cu câștigarea alegerilor, începe și schimbarea calculată a președintelui. Toamna lui 2025 l-a adus pe Dan la chilia lui Arsenie Boca, urcând Valea Sâmbetei cu fiul în rucsac, întâmpinat cu pâine și sare de stareț. Era clar încă de atunci că nu a fost o simplă vacanță sau un gest politic minor, într-o țară în care Ortodoxia rămâne cel mai puternic marcator identitar.
În februarie 2026, Nicușor Dan a participat la primul summit al Consiliului pentru Pace convocat de Donald Trump la Washington, un format care a reunit, lideri cu profiluri cel puțin ambigue pe agenda democratică internațională.
Dan a explicat el însuși motivul prezenței: „Au existat anumite dubii, neîncredere după alegerile anulate din 2024 din partea administrației americane. Față de tot acest context, cred că prezența României prin președintele ei ajută la a clarifica și diplomatic și față de cetățeni care este relația adevărată dintre România și SUA.” La finalul summitului, Trump l-a numit pe Dan „prim-ministrul Dan” și i-a lăudat pe „românii fantastici.” Dan a primit o șapcă roșie MAGA.
În martie, România a aprobat în câteva ore, utilizarea de către SUA a bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiunile militare împotriva Iranului, în timp ce a refuzat fără explicații oferta Franței de a disloca avioane de vânătoare capabile să transporte focoase nucleare.
Săptămâna trecută, Nicușor Dan a inițiat și moderat la Erevan în marja reuniunii Consiliului Europei o masă rotundă regională despre Coridorul Vertical de gaze, cu zece țări prezente la masă, și a semnat un memorandum alături de Polonia și Grecia pentru importul de gaz natural lichefiat american. Primul pas, în cuvintele oficiale, „către asigurarea unui flux stabil.”
Nu e întâmplător că noua traiectorie a președintelui a accelerat imediat după înfrângerea electorală zdrobitoare a lui Viktor Orban în Ungaria.
Spațiul lăsat de un aliat estic pe care SUA nu se mai pot baza ca înainte poate fi ocupat de altcineva, dar lecția Orban merge mai departe: oricât de util ar fi pentru Washington, un aliat est-european profund eurosceptic nu prea are viitor electoral.
Combinația dintre utilitate strategică pentru SUA și ancorare nuanțată în UE e tocmai ce pare să ofere Nicușor Dan. Tocmai de aceea nu e întâmplător că cele două mișcări s-au produs concomitent.
Ce înseamnă asta pentru scena politică?
Pentru publicul intern, are loc o distanțare de valorile asociate în percepția publică cu UE, progresism, diversitate, „Bruxelles știe mai bine” , și o apropiere de un conservatorism mai ferm în ton, chiar dacă nu neapărat în substanță. E Macronism cu estetică de dreapta. Un speech melanj între ancorele europene și tonul reformist, și registrul civilizațional și conservatorismul social MAGA.
Rămas fără sprijinul ferm al PNL și USR, partide cu lideri slabi în Ciucă și Lasconi, Dan are nevoie să-și construiască o bază proprie. Conturul e recognoscibil: un partid prezidențial de centru-conservator care să fie centrul unei diagrame Venn, culegând votanți de la PNL, de la USR, de la PSD moderat și de la marginea moale a AUR.
O a treia forță care să deblocheze un scenariu politic românesc ajuns la impas: după Ilie Bolojan, un pol pro-european reformist dar nu progresist, față în față cu o extremă dreaptă populistă condusă de AUR și eventual un al 4-lea pol populist de „stânga” prin PSD.
Citește și: „Pro-occidental”: de ce înlocuiește Nicușor Dan conceptul de „pro-european”
Modele există
Social-democrata Metter Frederiksen în Danemarca a confiscat agenda anti-migrație de la extrema dreaptă, normalizând-o și golind-o de toxicitate electorală.
Georgia Meloni în Italia a făcut drumul invers, a adus extrema dreaptă spre centru prin guvernare. Dar modelul cel mai invocat implicit e președintele francez Emanuel Macron: o mișcare creată din nimic în jurul propriei persoane, care ocupă centrul și speră ca extremele să se canibalizeze.
Problema e că acest model, un deceniu mai târziu, a produs în Franța exact blocajul pe care pretindea că îl rezolvă. Extremele nu s-au canibalizat, ci din contră, au crescut până la blocaj politic. Centrul ocupat de Macron s-a dovedit prea îngust pentru a guverna și prea larg pentru a coagula o identitate politică durabilă.
Nicușor Dan speră să facă cu modelul macronist în România ceea ce Macron nu a reușit să facă în Franța. E un pariu cu istoric discutabil, aplicat pe un teren mai puțin favorabil decât cel cu care se confrunta Macron în 2017.
Riscurile proiectului
Un conservatorism pro-european e (poate) viabil în țări cu o tradiție creștin-democrată solidă. În România, granița dintre conservatorismul moderat și naționalismul populist e mai permeabilă și mai puțin doctrinară.
Pe plan extern, riscul e și mai mare. Nicușor Dan riscă să împrumute un limbaj fără să controleze conotațiile, creând un spațiu conceptual pe care alții îl vor umple înaintea lui. Franța, de altfel, a criticat deja prezența Comisiei Europene la summitul Consiliului pentru Pace al lui Trump, un semnal că partenerii europeni urmăresc cu atenție cine se așează la masa lui Trump și în ce condiții.
În fine, există riscul de credibilitate. Nicușor Dan a câștigat capital electoral ca lider urban, reformist, ancorat în valorile europene. Schimbarea de profil, oricât de calculată, îl expune simultan pe două fronturi: pierde claritatea față de propriul electorat inițial și nu câștigă credibilitate în fața electoratului conservator, care are deja opțiuni mai autentice și mai puțin sofisticate.
Din dorința de a fi la confluența unor curente se poate trezi scurs printre crăpături.
(FOTO: Cristian Nistor / AGERPRES FOTO)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
