Copilul din Botoșani atacat de câini a ieșit din comă

Data:

Vești incredibile pentru copilul atacat de câini. Familia micuțului primit o primă rază de speranță. Medicii ieșeni l-au scos pe copil din comă. 

Micuțul a fost transportat de o ambulanță SMURD duminică, în comă profundă, intubat și ventilat mecanic. Medicii au reusit însă să îl stabilizeze în cele din urmă, iar starea lui s-a îmbunătățit în a doua parte a zilei de luni.

Pacientul este în continuare internat în ATI. Dar este detubat, respira singur și este cooperant. Sperăm în continuare la o evoluție favorabilă”, au transmis medicii ieșeni.

Nenorocirea s-a petrecut chiar sub ochii mamei, duminică dimineaţă, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani. Băiatul mergea la un prieten, iar mama ieşise şi ea pentru a duce gunoiul. Copilul a fost sfâșiat sub privirile neputincioase ale femeii, care a alergat la copilul căzut în șanț. Aceasta a făcut semne disperate unui șofer care trecea în zonă și acesta a sunat la 112.

Citește și Reduse la tăcere. Tacticile prin care victimele sunt intimidate să nu-și reclame agresorii

Ulterior, proprietarul câinilor a fost reținut 24 de ore de către polițiștii botoșăneni. Acesta este directorul adjunct al APIA Botoșani, Gabriel Tincu. Șeful APIA a fost pus în libertate la expirarea celor 24 de ore.

Înainte de asta, însă, polițiștii au efectuat cinci percheziții la domiciliul acestuia, la două instituții și alte două persoane.

Între timp, copilul atacat de câini a fost tratat și supravegheat continuu, astfel că luni seară a venit și vestea mult așteptată. Acum medicii se pot concentra și pe celelalte intervenții chirurgicale de refacere a țesuturilor sfâșiate, titrează Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...