Primăria Brașov cheltuie aproape 140.000 de lei pentru promovarea controversatului proiect de restaurare a troițelor din Șchei. Vor fi realizate 10 tipuri de produse de promovare, printre care pixuri, sacoșe și sticle cu troițele, scrie publicația Brașovenii.
Proiectul restaurării troițelor este deja bine cunoscut publicului brașovean pentru sumele uriașe pe care le presupune. Deși o bună parte din banii necesari vin de la Uniunea Europeană, mulți brașoveni se întreabă dacă aceștia nu puteau fi folosiți pentru alte proiecte.
Mai mult, proiectul a stârnit discuții și din cauza sumelor necesare pentru restaurarea unei singure troițe. Potrivit calculelor făcute în toamnă de consilierul USR Radu Alexandru Cențiu, o troiță care are în jur de 9 mp costă aproximativ 270.000 de euro. Astfel, valoarea lucrărilor este de aproximativ 30.000 de euro/mp.
Potrivit acestor calcule, restaurarea troițelor are un cost pe metru pătrat mai ridicat decât restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae din Șchei (1.500 euro/mp) sau chiar a Catedralei Notre-Dame din Paris (17.500 euro/mp).
Proiectul a fost aprobat în luna iunie de majoritatea consilierilor locali. Valoarea totală a proiectului este de 13.885.200,28 lei.
Acum, în ciuda prețurilor ridicate, Primăria Brașov, condusă de George Scripcaru, se mândrește cu proiectul. Astfel, municipalitatea a comandat mai multe produse promoționale pentru a promova proiectul. Multe dintre acestea seamănă cu obiecte dăruite în campaniile electorale din anii 2000.
Continuarea, în Brasovenii.ro
(Sursa foto: Valentin Anca / Brașovenii)



