Când n-ai parte de carte. Tu știi cine este „Ministrul Culturii” în satul tău?

Adriana Pătăcean s-a trezit în anii ’90 cu un morman de cărți într-o clădire veche, rece, mirosind a igrasie. Aceasta era biblioteca satului ei natal, Săndulești, județul Cluj. Iar ea urma să fie bibliotecară aici. Încăperile mari din fosta școală ar fi trebuit încălzite cu soba de lemne. Dar soba nu funcționa prea bine. În iarna următoare nu a avut încălzire deloc, așa că-și aducea un reșou de acasă.

Dar acolo, în mijlocul bibliotecii reci și umede, Adriana se simțea cel mai bine. N-a stat degeaba. A început să citească, voia să afle cum se organizează o bibliotecă. Mai întâi a făcut inventarul lor, a grupat cărțile pe domenii, apoi s-a apucat să le aranjeze frumos pe rafturi. A spălat geamurile, podelele și a așteptat să vină cineva în biblioteca ei.

Când a văzut că nu vine nimeni, s-a dus acasă, a făcut o prăjitură, a cumpărat bomboane de la magazin și a chemat copiii de pe drum. Iar ei au urmat-o.

Citește și: Când n-ai parte de carte. De ce se închid bibliotecile și care este situația reală a cărții în România

Bomboane si parteneriate

Vestea că, la bibliotecă, doamna Adriana dă prăjituri și bomboane, s-a răspândit repede. Au venit și mai mulți copii. Ca să-i atragă spre cărți le spunea că dacă citesc vreuna de pe raft, data viitoare au iar parte de prăjitură. Așa au început să vină copiii.

Apoi, Adriana s-a dus la preoți. Și la cel ortodox și la cel greco-catolic. A avut o idee: să le propună un „parteneriat”! Le-a zis că se pot întâlni cu enoriașii la bibliotecă, unde să discute mai pe larg, în tihnă, ce vor să știe despre religie, obiceiuri, ritualuri. Acolo, ei le-ar putea răspunde la orice nelămurire. Și preoții au fost de acord. Au anunțat, după slujba de duminică, ca joia se pot întâlni la bibliotecă. Așa i-a atras pe bătrâni în bibliotecă. Adriana le servea câte un ceai, le spunea și câte o poveste. Iar când plecau, unii dintre ei mai luau și câte o carte acasă.

La început, Adriana a învățat singură ce trebuie să facă, citea ca să afle cum să-și organizeze biblioteca mai bine. Apoi a urmat un curs de bibliotecar la Cluj, pentru că își dorea să se perfecționeze. Chiar dacă salariul era salariu mic, pentru ea să fie bibliotecară era un vis împlinit.

Citește și: Când n-ai parte de carte. „Nu trebuie să așteptăm până când copiii noștri vor zice: dacă aveam bibliotecă altfel era viața mea”

„Citeam și plângeam împreună cu tata”

Gustul pentru carte și pentru citit, Adrianei i l-a deschis tatăl său. „Nevăzător, aproape orb, tata muncea la CAP, așa cum putea. Mama țesea în casă covoare, velințe, de toate. Trebuia să trăim din ceva. Tata era un bun povestitor, îi plăcea tare mult să povestească. Știa – nu știu de unde, poate le inventa – zeci, sute de povești. Ăsta era darul lui. Îmi spunea că atunci când erau copii și mergeau cu vitele la munte, el era scutit să aibă grijă de ele dacă le spunea povești celorlalți.”

Mai târziu, când Adriana a ajuns la școală și putea să împrumute cărți de la bibliotecă, iar tatăl ei o ruga să-i citească și lui. „Citeam cu voce tare din David Copperfield și plângeam amândoi.”

Când a ajuns bibliotecară în satul ei, Adriana și-a zis că vis mai frumos nici că putea avea. Doar că-n visurile ei, biblioteca era plină de oameni…

Cu gândul să-i aducă spre bibliotecă, s-a implicat în pregătirea copiilor pentru ansamblul de dansuri. La șezătoare, împreună cu femeile din sat, a cusut costumele pentru ei.

Adriana a strâns în jurul său femeile care voiau să învețe sau să-și amintească lucrul cu mâna, țesutul, împletitul, cusutul. „Mai întâi am vrut să învăț și eu ce nu știam. Așa că, împreună cu încă patru femei din sat, am mers timp de trei luni la un curs de țesut, la Dezmir, unde o organizație le oferea astfel de cursuri. Apoi am creat aici, la bibliotecă, un spațiu unde să țesem, să coasem, să ținem cursuri, să facem șezători. Și acum ne întâlnim la un ceai, facem lucru de mână, povestim și ne simțim bine”.

Printr-un proiect a primit finanțare pentru atelierul de țesut, a putut renova și extinde biblioteca și a cumpărat un război de țesut. Acum lucrează în atelier cu copiii. Între timp a obținut, tot printr-o finanțare externă, și o mașină de imprimat pe pânză, pe cești, pe tricouri.

Activitățile organizate de Adriana strângeau încet-încet satul în jurul bibliotecii.

Citește și: Alin Grămescu, inițiatorul proiectului Bursa bibliotecarilor: „Am intrat în bibliotecă și viața mea s-a schimbat!”

„Școala de vară” la Săndulești, organizată de peste 15 de ani

Adriana vedea în fiecare vară șoseaua plină de copii. Cei din sat, dar și cei trimiși de la oraș la bunici, hălăduiau fără ocupație.

Atunci, bibliotecara și-a zis: Voi face o școală de vară. Era anul 2011.

I-a chemat la bibliotecă și biblioteca s-a umplut de copii. La început i-a împărțit pe grupe, și le-a dat sarcini simple, pentru care să concureze între ei. „Asta le place copiilor să se întreacă, îi prinde repede spiritul de competiție.”

Pentru că avea nevoie de ajutor, a căutat voluntari printre elevii mai mari. Iar condiția pe care le-a impus-o ca să se poată înscrie voluntari, era ca fiecare să citească zece cărți din bibliotecă.

Chiar dacă sarcina este dificilă, și acum, în fiecare an, mulți elevi vor să fie voluntari la școala de vară din Săndulești.

Cei mai mari sunt mândri că îi ajută pe cei mici, și-și iau foarte în serios misiunea. Împreună organizează concursuri sportive, jocuri și lecturi, dar și activități de pictat, desenat, cusut, brodat.

Peste 120 de copii își petrec vacanța la școala lor de vară.

„Vin copii și mici și mari, de la grupa pregătitoare până la liceu. În felul acesta se și cunosc, leagă prietenii între ei. E frumos să-i vezi că învață să se joace sau să facă lucruri împreună, fără să fie obligați”, spune Adriana Pătăcean.

Școala de vară se ține acum în luna august, pentru că unii elevi au examene în iunie și iulie.

Adriana a condus și echipa de fotbal în cadrul unui campionat. După ce antrenorul a plecat la muncă în Spania, bibliotecara a trebuit să se ocupe și de echipa de fotbal. „La primul meci nu știam că ne trebuie medic și l-am pierdut, dar apoi am învățat tot ce trebuia să știu, de la trasat liniile cu var, la tot ce însemna un campionat.”

Citește și: Când n-ai parte de carte. Tu știi cine este bibliotecar în satul tău?

Cursuri de robotică, Smart Lab, ochelari VR, tablete…

De câte ori a văzut un anunț de finanțare, lansarea unei competiții de proiecte sau orice oportunitate, Adriana a aplicat și de multe ori a câștigat.

I s-a alăturat și Primăria, împreună au scris proiecte, au aplicat și astfel au obținut fonduri pentru planurile și dorințele lor.

Printr-un proiect PNRR, Primăria a renovat clădirea bibliotecii, au primit 22 de calculatoare, tablă interactivă, imprimantă 3D, ochelari VR, 22 de tablete…

Deși clădirea bibliotecii este vechea școală, cum este acum renovată, arată impecabil. Pe ușa ei se intră doar cu botoșei de unică folosință, sălile au covoare moi, calci pe ele fără să se audă. Printre rafturi sunt puff-uri unde copiii pot să stea să citească în tihnă. Au o vitrină cu obiecte lucrate de mâinile lor, un pian, o stație meteo…

„Am avut noroc și de primari buni, deschiși la minte”, spune ea. „Au înțeles că e important să ne ocupăm de copii, de educația lor, de viitorul satului, de fapt. S-au implicat, au investit, și-au dat silința. Mi-au fost alături tot timpul.” „A fost ea perseverentă și nu s-a lăsat”, ne șoptește de alături secretara primăriei. „Poate nu primea un răspuns azi, dar ea venea și mâine, nu renunța! A fost tenace și așa a reușit să convingă și să facă ce a făcut!”

Adriana organizează la bibliotecă și cursuri de robotică, cu o durată de doi ani. Mai întâi a învățat ea programare, de pe Youtube, apoi a organizat cursuri pentru copii. Iar Clubul de robotică are mare succes. S-au înscris 32 de copii. Șase dintre ei sunt acum avansați. „La început, în primul an, îi învăț programare, facem joculețe. Dar cu cei avansați am ajuns deja să realizăm circuite, un semafor, o catapultă. Au lucrări în competiții, sunt foarte pasionați de robotică!”

Bibliotecara din Săndulești a aplicat și pentru oferta unei fundații și astfel a primit o mie de volume noi: 800 le-a inventariat și 200 le-a păstrat să le ofere premii elevilor. Pentru că, spune ea „Copiii au nevoie de stimulare și cum altfel aș putea face asta?”

Tot împreună bibliotecara și copiii au dat „șfară-n sat”, într-un concurs „Vânătorii de comori” și au adunat obiecte vechi cu care au dotat un muzeu al satului lor, într-un spațiu amenajat și pus la dispoziție de Primărie. Iar „muzeul” lor poate fi vizitat oricând.

Cât privește programul, biblioteca este deschisă zilnic, uneori până seara târziu. Adriana și-a adaptat programul după cel al satului. „Mi-am pus program după amiaza și seara, când copiii nu sunt la școală și pot veni, iar adulții ies de la serviciu, sau vin de la munca câmpului.”

În fiecare vineri seara organizează la bibliotecă o șezătoare la care vin și femei din satele vecine. Cos, pun mărgele, povestesc, beau un ceai. Iar bărbații lor, pot să citească, să povestească sau pot să joace cărți.

Clubul de lectură de miercuri seara

La Biblioteca din Săndulești se organizează seri de lectură, iar Clubul lor are succes. Adriana a organizat și seri de lecturi intergeneraționale. „Ne întâlneam aici, citeam cărți și le discutăm cu bunici – părinți – copii, toți împreună. Citeam o poveste și o dezbăteam. Cu ocazia asta am înființat și banca de cuvinte – un borcan în care aruncam bilețele cu cuvinte necunoscute pe care apoi le explicam.”

Clubul de lectură are loc o dată la două săptămâni, miercurea de la ora 19. Iar în fiecare vineri se ține Șezătoarea care începe pe la 6-7 seara și se termină… când se termină!

Adriana Pătăcean este angajată referent superior în Primăria Săndulești. „Dar nu fac și nu am făcut niciodată altceva decât să lucrez în bibliotecă”, spune ea. Anual, Consiliul local alocă în jur de 5000 de lei pentru achiziții de carte nouă.

Comuna Săndulești are aproximativ 1.944 de locuitori, din care 405 copii și adolescenți până la 19 ani. Școala din Săndulești s-a desființat, a rămas una în Copăceni, celălalt sat al comunei, care e un pic mai populat.

Adrianei Pătăcean i se spune în Săndulești, mai în glumă, mai în serios, Ministrul Culturii.

Primarul i-a conferit și o diplomă în acest sens. Iar satului, obișnuiesc să-i spună: Capitala Culturală a Ardealului.

Ceea ce nici nu e departe de realitate.