În fața judecătorilor, Ana-Maria Florescu a povestit în detaliu ce s-a întâmplat pe 19 iulie 2019, când făcea parte din patrula de asigurare a ordinii publice în parcul din Vatra Dornei unde se desfășura un festival internațional de folclor.
Alegerile organizate sâmbătă pentru alegerea preşedintelui Organizaţiei PNL Timişoara au fost suspendate de preşedintele filialei PNL Timiş, Alin Nica, după ce susţinătorii celor doi candidaţi, Cosmin Tabără şi Raul Ambruş, s-au certat.
Afaceristul, Viorel Ile, e anchetat încă din 2016 pentru exploatările ilegale din albia Crişului Pietros, dar a continuat să încalce legea, după cum a descoperit BIHOREANUL, care a obţinut şi dovada, sesizând imediat autorităţile.
Miklós Soltész, secretar de stat pentru relaţii cu bisericile şi naţionalităţile al cancelariei Prim-ministrului Ungariei, a declarat cu ocazia ceremoniei de predare că este foarte mare nevoie ca naţionalităţile din Ungaria, inclusiv cea română, să îşi păstreze şi să îşi transmită tradiţiile culturale şi limba.
Ordinul Arhitecţilor acuză însă că pentru concursul respectiv este nevoie de o muncă „aberant de mare”, că se cere practic un studiu de fezabilitate, iar juriul este alcătuit din rector şi prorectori, pe când practica internaţională spune că la un concurs de profil ar trebui să fie jurizat de o comisie formată din 60% arhitecţi, condusă de beneficiar.