De aproape două luni craiovenii așteaptă ca Planul Urbanistic General (PUG) al Craiovei să fie făcut public pentru a fi dezbătut. Primarul Craiovei declara în ianuarie anul acesta că în cel mult două-trei săptămâni va fi gata pentru prezentare.
Războiul început în urma cu un an şi o lună în Ucraina a distrus până în prezent sute de mii de familii. Dramele nu se opresc, însă, la numărul morţilor, ci trec dincolo de acesta fiind reflectate în vieţile celor care au fugit din calea bombelor ruseşti.
În urmă cu exact 400 de zile, tancurile rusești treceau granița în Ucraina, iar fluxul de refugiați ucraineni începea să curgă către granițele cu România. Chiar dacă țara noastră a fost mai degrabă o zonă de tranzit decât de destinație pentru refugiați, o parte dintre aceștia s-au stabilit totuși în regiunea Iașului. Mai mulți au avut nevoie însă de sprijin pentru a putea ajunge mai departe, inclusiv medical.
Membri ai USR Constanţa au organizat, joi, în faţa sediului administraţiei locale, un protest faţă de un proiect al primarului liberal Vergil Chiţac prin...
Comisia Europeană a publicat Indicele competitivității regionale (ICR), o versiune complet revizuită a unui instrument consacrat care măsoară diferite dimensiuni ale competitivității pentru toate...