Ce este greșit la e-TVA. „Digitalizarea ne duce la mai multe hârtii și birocrație

Data:

Ce este greșit la e-TVA de a stârnit proteste din partea experților contabili, a organizațiilor patronale și a antreprenorilor: aproape tot.

Statul nu este în stare să rezolve incapacitatea sa de a colecta eficient taxa pe valoarea adăugată și a mai pus o povară în plus tot pe firmele care lucrează corect.

„Practic, prin e-Factura și e-TVA, așa cum sunt gestionate în acest moment, evaziunea nu este atacată în niciun fel.

Cine înregistra până acum pe factură va înregistra și de acum. Cine punea facturile în contabilitate, le va pune și de acum încolo și le va trimite în e-Factura.

Cine lucra corect, cu acte, lucrează și de acum acolo. Dar cine avea acces la marfă la negru, va avea și de acum încolo. Cine făcea vânzări fără bon fiscal, va face în continuare”, a explicat, pentru PRESShub, Ramona Olaru, antreprenor.

Noi schimbări ale e-TVA

Introducerea, de către Ministerul Finanțelor, a sistemului e-TVA de la 1 august 2024, fără consultarea oamenilor de afaceri și a companilor afectate, a stârnit nemulțumirea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați (CCECAR), a Organizației Femeilor de Afaceri din cadrul UGIR și a altor organizații patronale și antreprenori.

Citește și: Abrogarea e-TVA, cerută de contabili. Ce a vrut Ministerul de Finanțe și ce a ieșit

Citește și: Noul sistem e-TVA stârnește nemulțumirea companiilor. OFA UGIR: De fapt, este un aviz pentru evazioniști

În urma protestelor publice, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că vor fi operate modificări la legea privind TVA precompletat (e-TVA), printre care „abrogarea prevederilor referitoare la nota de justificare privind difențele de TVA”, „prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru notele de diferențe TVA și înlocuirea notei justificative pentru diferențele de TVA cu notificarea de conformare adaptată modului e-TVA”, „prelungirea termenului pentru notificarea de conformare pentru diferențele de TVA până la data de 25 a lunii următoare pentru luna precedentă” și „revizuirea cuantumului amenzilor”.

Citește și: Noi schimbări ale e-TVA, anunțate de Marcel Boloș

Ce este greșit la e-TVA

Revenirea ministrului de Finanțe nu rezolvă marea problemă a modului cum privește Guvernul actual mediul privat. Oamenii de afaceri sunt tratați, la grămadă ca hoți, statul vrea să își acopere cheltuielile exagerate pe seama taxelor și, în loc să ia măsuri punctuale, care să diminueze evaziunea fiscală și recuperarea de TVA de la companiile rău platnice (multe chiar ale statului) pune piedici suplimentare tot pe societățile comerciale private care lucrează corect.

Ramona Olaru, antreprenor, a explicat pentru PRESShub de ce introducerea e-TVA fără consultări publice și fără o predictibilitate va avea un efect invers, respectiv închiderea multor firme românești, mai ales dintre cele mici, și blocarea activității contabililor.

PRESShub: Care sunt problemele cu e-TVA, de ce s-a revoltat atât de multă lume?

Ramona Olaru: e-TVA a fost introdus peste noapte, cu aplicare inițială de la 1 august, într-o perioadă în care toată lumea este în concedii, și antreprenori, și contabili și cei de la ANAF.

Este vorba despre o lipsă de predictibilitate, care face ca atât antreprenorii, cât și contabilii lor să muncească foarte mult în plus, ca să ajungă la un rezultat final care nu ar ajuta nici ANAF, nici pe antreprenori.

Dar acest e-TVA înseamnă că ar trebui ca pentru fiecare tranzacție să fie completat acel formular?

Nu la fiecare tranzacție. Dar vor apărea diferențe între decontul de TVA transmis la ANAF ca urmare a transmiterii facturilor prin e-Factura și TVA total înregistrat la antreprenor, la firme.

Pe lângă facturile înregistrate în sistemul e-Factura, mai există bonuri fiscale de combustibil sau pentru mici consumabile pentru care nu s-a dat factură, dar care sunt înregistrate doar în evidența contabilă a firmei.

Așa că vor apărea diferențe între înregistrările contabile și cele de la ANAF. Potrivit noii ordonanțe, o societate trebuie să trimită note explicative către Fisc, în care să arate ce înseamnă aceaste diferențe.

Ce este greșit la e-TVA, explică Ramona Olaru, antreprenor
Ce este greșit la e-TVA, explică Ramona Olaru, antreprenor

Practic, te tatrează ca pe un hoț, deși tu nu ești hoț deloc.

Tu nu ai furat absolut nimic. În plus, există TVA pe facturile intracomunitare, care nu sunt în e-Factura, există TVA la consumatorul final. Toate aceste date apar deja la ANAF, prin urmare nu înțelegem de ce trebuie să depunem noi documente.

Oricum, cine este corect, este corect până la capăt.

Mai este un aspect. După ce trimiți nota aceea explicativă la ANAF, ce faci, care sumă o iei în calcul, cea pe care o ai tu în evidențe, total, sau care? În plus, va trebui să aștepți o decizie a Fiscului.

Iar ANAF trebuie să verifice toate aceste note explicative. Vă dați seama când vor veni de la toate firmele… Are ANAF capacitatea de a analiza?

Digitalizarea ne duce, de fapt, la hârtii mai multe și la mai multă birocrație. Practic, blocăm activitatea noastră de zi cu zi, pentru a face lucruri pe care ANAF le știe deja.

Dar de ce s-au grăbit cu acest 1 august?

Din 2025, toate firmele din România, vor trebui să înregistreze toate tranzacțiile pe care le fac. Există o declarație în SAF-T care va deveni obligatorie pentru toată lumea și, prin această declarație, ANAF are la dispoziție toate tranzacțiile realizate de o societate comercială.

Tot ce mișcă în firme, va ști ANAF de la 1 ianuarie.

În schimb, scurtcircuitează exact firmele care produc în această economie și Guvernul se face că nu vede restanțale la TVA ale marilor companii ale statului.

Cel mai mari neplătitori de TVA sunt firmele de stat. Din cele 70 de miliarde de lei pe care statul trebuie să le recupereze, 58 de miliarde de lei provin de la primele 1.000 de companii din România.

Deci este simplu pentru ANAF să facă verificări. În schimb, se îndreaptă împotriva întregii economii.

Problema este că firmele oricum sunt decapitalizate, iar cele mici au fost date peste cap de majorarea salariului minim.

Eu cred că o să urmeze un lanț enorm de insolvențe. Iar o insolvență atrage după ea alte insolvențe ale firmelor de pe lanțul economic.

Mai este o problemă. Guvernul a propus să nu se mai plătească TVA la încasarea facturii, ci la emiterea ei.

Acest lucru înseamnă că dacă eu emit factura și încasez peste 3 sau 6 luni, cum se întâmplă de multe ori în economie, va trebui să mă împrumut de bani, ca să achit TVA la stat.

Care este miza, de fapt?

Statul vreau să încaseze mai repede niște bani, pentru că Guverul a făcut cheltuieli masive și vrea să acopere astfel deficitul.

Așa că lovesc în firmele mici, tocmai cele care produc în economie.

Ce se întâmplă când apar aceste diferențe la TVA?

Ministrul de Finanțe spune că dacă vor fi diferențe de peste 20%, în dreptul firmei tale se aprinde ștegulețul  la ANAF și firma ta devine pasibilă să fie controlată de ANAF.

Păi, asta ne mai lipsește, după ce că ne facem treaba, ANAF să vină în control, în condițiile în care tu nu intri în categoria de risc în mod normal, pentru că depui la timp declarații, le plătești.

Eu, în 14 ani de activitate, nu am întârziat o zi plata dărilor către stat. De ce mă tratează statul ca un paria?

Pentru că soluția lor „Nu putem controla cu adevărat a evazioniștii, atunci dăm o nouă lege pentru toți”

Ce este greșit la e-TVA: Practic, prin e-Factura și e-TVA, așa cum sunt gestionate în acest moment, evaziunea fiscală nu este atacată în niciun fel.

De ce?

Pentru că cine înregistra până acum pe factură va înregistra și de acum. Cine punea facturile în contabilitate, le va pune și de acum încolo și le va trimite în e-Factura.

Cine lucra corect, cu acte, lucrează și de acum acolo. Dar cine avea acces la marfă la negru, va avea și de acum încolo. Cine făcea vânzări fără bon fiscal, va face în continuare.

Deci, lucrurile în economie merg la fel. Unii corecți, unii fac evaziune. Cei corecți, sunt pedepsiți, iar cei incorecți nu pățesc nimic.

În continuare intră marfă la negru prin vămi, nu funcționează acele scanere care să monitorizeze, sunt în reparații de ani de zile, acele mărfuri la negru se duc în diverse puncte pe care le știe și ANAF, și Ministerul Finanțelor.

Nu se face absolut nimic în acest sens și mărfurile circulă în continuare la negru, în continuare sunt firme care fac evaziune și nu sunt stingherite de aceste sistem e-Factura și e-TVA.

Practic îi încurcă pe ăia cinstiți și nu îi deranjează pe cei care oricum erau necinstiți.

Da, da.

Ministerul de Finanțe pare să fi dat parțial înapoi în ceea ce privește e-TVA. Dar ce șanse sunt să renunțe de tot la un sistem care practic va bloca economia?

Poate că, într-adevăr, mediul de afaceri ar trebui să fie mai unit acum și să-și spună punctul de vedere sau poate că, dacă lucrurile degenerează, poate că ar trebui să organizeze o grevă fiscală.

Nu îndemn la astfel de proteste, dar mediul privat trebuie să se unească și să facă cumva de așa manieră pentru a se vedea de fapt cine plătește în această țară și salariile bugetarilor, pe care le-au mărit ei, și impozitele, și taxele, și salariile lor din guvern și din minister, și toate cheltuielile publice.

Eu nu zic că nu vrem să plătim. Mediul de afaceri tot timpul a plătit. Eu am spus că n-am avut niciodată nicio întârziere la la stat.

Dar plătim pentru ce? Pentru a avea niște servicii publice de calitate, pentru a avea infrastructură, pentru a avea educație și servicii de sănătate.

Nu pentru că au majorat ei niște salarii nejustificat.

Dar o grevă fiscală este posibilă? Pentru că dacă vine ANAF-ul și blochează conturile, s-a terminat greva fiscală, să spunem.

Nu știu cât este de posibilă, dar putem să o facem posibilă, pentru că numai prin acest sistem e-TVA, dacă tu ai diferențe între de contul de la ANAF și TVA-ul tău înregistrat în contabilitate și dai acea notă explicativă către ANAF, să spui care este diferența, atunci nu-ți mai plătești taxele, până când nu-ți confirmă ANAF care-i suma cea bună.

Credeți că va face ANAF în timp util lucrul acesta?

Să ne amintim faptul că în momentul în care au dat drumul la e-Factura, cel care a întârziat a fost statul, pentru că nu se încărcau facturile, au fost firme care n-au putut să emită facturi timp de trei săptămâni.

Deci cum ajută această digitalizare când de fapt noi facem chestiuni și mai birocratice decât existau până acum, și pe repede înainte, și cu schimbarea datei de depunere a facturilor.

Apar modificări peste modificări. Contabilul a devenit un fel de Mesia a firmei.  

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Pendulul Britanic

Pendulul Britanic. Tsunami - ul politic care a răsturnat...

Congresul SUA urmează să aprobe un împrumut de 2 miliarde de dolari, pentru România | Aktual24

Congresul SUA urmează să aprobe un împrumut de 2...

EXCLUSIV De ce nu poate fi judecat Ion Iliescu în dosarul Revoluției. Motivare

Judecătorii Mihail Udroiu și Lia Savonea de la instanța...

Analistul Adrian Negrescu: „Preţurile nu scad în România” | The Epoch Times

Analistul Adrian Negrescu explică factorii care duc la o...